Drepturile TV ale Ligii I se vor schimba din nou din toamnă. Digi și Dolce își vor împărți aproape sigur toate cele nouă opțiuni. Raportul va deveni 7-2, Dolce fiind în negocieri avansate pentru a prelua meciul deținut sezonul trecut de Antena 1/GSPTV.
La licitația organizată de LPF în iunie 2011, Digi, Dolce și Intact au cumpărat fiecare câte o opțiune pentru transmiterea Ligii I în perioada 2011-2014. Ulterior, cele șase rămase nevândute au fost achiziționate de Digi, care a preluat astfel majoritatea covârșitoare. Concurentul Dolce este însă pe cale să facă mai interesant raportul, fiind în negocieri avansate cu Intact pentru a prelua opțiunea transmisă sezonul trecut de Antena 1 și GSP TV. Intact a câștigat în urmă cu un an opțiunea pentru 10,5 milioane de euro plus TVA pentru trei ani, o sumă care nu poate fi susținută în ziua de azi de un post free-to-air, ci doar de cabliști.
Au mai rămas de plătit 7 milioane de euro Cel mai probabil Dolce va prelua suma rămasă de plătit pentru două sezoane, 7 milioane de euro, o sumă însă mai mică pe sezon decât a plătit pentru propria opțiune – 3,5 față de 4,3 milioane.
Reprezentanții celor două părți nu comentează deocamdată oficial negocierile, dar surse din piața media confirmă că acestea sunt foarte avansate, rămânând practic doar de semnat actele. Dacă tranzacția se va finaliza, în următoarele două sezoane Digi va transmite șapte meciuri pe etapă, iar Dolce va difuza două. Având în vedere cum sunt împărțite opțiunile, Dolce va ajunge să transmită cel puțin un meci foarte important în fiecare etapă.
Duelul dintre cei doi cabliști devine astfel în 2012 mult mai interesant: Digi are cele mai importante campionate de fotbal, dar Dolce contracarează, pe lângă noua opțiune, cu Euro 2012 și JO 2012. Iar Liga Campionilor și Europa League se va împărți „frățește” între cele două. Deocamdată UEFA a anunțat doar acordarea Ligii Campionilor către Digi și Dolce, dar cel mai probabil și Europa League va ajunge tot la ele.
Relansare pentru Euro 2012 Pentru această vară, în care transmite Euro 2012 și Jocurile Olimpice, Dolce Sport s-a îmbrăcat în haine noi. Zilele trecute, postul deținut de Romtelecom și-a prezentat noua identitate grafică, la doi ani de la lansare. Dolce Sport va transmite în direct 19 meciuri de la Euro 2012, 12 dintre ele în exclusivitate. La JO 2012, Dolce va difuza în special sporturile de echipă. Cu această ocazie, Dolce vine și cu oferte speciale, inclusiv vizionarea gratuită a postului Dolce Sport în iunie pentru toți abonații.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER