David Ferrer și Nicolas Almagro s-au calificat în ultimii opt la Roland Garros, după ce au trecut de adversari redutabili. Ferrer l-a învins extrem de ușor pe Marcel Granollers, scor 6-3, 6-2, 6-0 și e pe cale să stabilească un nou record: până acum, numărul șase mondial a pierdut doar 25 de game-uri în patru partide. De partea cealaltă, Almagro a surprins, învingându-l la rândul său, în trei seturi, pe Janko Tipsarevic, numărul 8 mondial, scor 6-4, 6-4, 6-4.
Almagro și Ferrer s-au calificat pentru a treia oară în sferturile de finală de la Roland Garros, niciunul nereușind până acum accederea în careul de ași. În ceea ce-l privește pe Almagro, în precedentele două sferturi disputate la Paris, el a fost oprit de Rafa Nadal. Nici de această dată Almagro nu a fost mai norocos, tragerea la sorți hărăzindu-i pentru sferturile de finală o înfruntare, foarte probabil cu Rafa (va juca împotriva învingătorului din disputa Nadal – Monaco).
De altfel, Rafa, Almagro și Ferrer sunt jucătorii care nu au pierdut încă niciun set la turneul din acest an la Roland Garros. În sferturile de finală, Ferrer va da piept cu învingătorul disputei Gasquet – Murray.
Un alt jucător care a ajuns în sferturi este francezul Jo-Wilfried Tsonga, favorit numărul 5, calificat în premieră, după victoria din meciul cu elvețianul Stanislas Wawrinka (numărul 18), scor 6-4, 7-6 (8/6), 3-6, 3-6, 6-4. Francezul va avea o misiune infinit mai grea în sferturi, unde îl va întâlni pe numărul unu mondial, Novak Djokovic.
Del Potro dă peste „bestia nera” Federer
Argentinianul Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul 9, s-a calificat și el în ultimii opt, după ce a trecut de cehul Tomas Berdych (numărul 7), scor 7-6 (8-6), 1-6, 6-3, 7-5.
El va juca în turul următor în compania elvețianului Roger Federer pentru a cincea oară în acest an. Deocamdată, el nu a luat decât un set în fața numărului 3 mondial în 2012.
Astăzi, Del Potro a încheiat meciul cu Tomas Berdych, întrerupt duminică din cauza întunericului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER