ProSport a anunțat în ediția tipărită de astăzi că Dario Bonetti a întocmit o listă ce cuprinde 8 nume grele de la Dinamo ce urmează să plece: Bălgrădean, Luchin, Moți, Pulhac, Cătălin Munteanu, Strătilă, Platini și Dănciulescu. Majoritatea acestor jucători sunt sub contract cu Ioan Becali.
„Ok, dacă asta își doresc cei de la Dinamo, să ne anunțe, pentru că noi trebuie să le găsim contracte jucătorilor. Eu nu am ce să comentez mai mult acum. Nu cred că are legătură că sunt impresariați de noi. Dacă pleacă cei 7, mai rămân oricum 7 jucători care se află sub contract cu noi”, a declarat Ioan Becali la gsptv.
Glume pe seama jucătorilor doriți de Bonetti
Întrebat de faptul că Dinamo ar putea aduce jucători din Zambia, fostul impresar a luat peste picior jucătorii de la câștigătoarea Cupei Africii.
„În Zambia sunt jucători interesanți… Am auzi că și cei de la Inter, Chelsea sunt foarte interesați de jucători zambieni… Asta pentru că Zambia a câștigat de vreo 10 ori Cupa Africii și e una din primele 5 națiuni fotbalistice”, a spus Ioan Becali.
Ce nu știe Giovani: în clasamentul FIFA, Zambia ocupă locul 43, în timp ce România, țara celor mai mulți jucători reprezentați de frații Becali e doar pe 52
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER