Smuda 63, Advocaat 64, Hodgson 64, Del Bosque 61, ca să nu mai vorbim de Trapattoni 73. Acestea sunt vârstele antrenorilor de la Campionatul European. Cu mici excepții (Blanc 46, Bilic 43, cehul Bilek 47 și portughezul Bento, mezinul de 42 de ani), avem în față niște oameni trecuți prin viață, pentru că bătrâni nu-i putem numi atât timp cât conduc echipe naționale la o asemenea competiție. Adunând anii tuturor și împărțind la 16 ajungem la o medie de 56,9 ani. Adică antrenorul ideal de echipă națională are aproape 57 de ani! Cam mult, nu? Deloc! Ultimii doi laureați de la Euro, Rehhagel, cu Grecia, și Aragones, cu Spania, aveau 65, respectiv 69 de ani!
La noi, Reghe preia Steaua la 36 de ani, Olăroiu a antrenat-o prima oară la 33, iar pe Răzvan Lucescu l-am uns selecționer când abia împlinise 40. Ca să nu mai spunem că taică-su ne calificase la Euro 84 când avea 38 de ani! Deținem cumva elixirul precocității? Cu siguranță, nu!
Mai degrabă e vorba de rutină, dar și de personalitate. De experiență și de păr alb care impune respect. Spre deosebire de un club, unde trebuie să ai energia tinereții și să poți munci 12 ore pe zi, la un lot național, unde aduni jucători de mare valoare, trebuie să te impui în plan mental. Cum toți sunt valoroși, trebuie să ai puterea de convingere, dar și prestanța, de a le spune celor care joacă de ce nu joacă. Trebuie să deții rețeta prin care să menții în priză și concentrare niște oameni care vin storși după un sezon de 11 luni și care vorbesc la telefon cu colegii lor neselecționați, aflați pe sub palmierii de pe diverse plaje. Pentru asta îți trebuie înțelepciune, iar 57 de ani e o vârstă la care oamenii, de regulă, încep să devină înțelepți.
Nu ne rămâne decât consolarea că în 2014, la Mondialul din Brazilia, Pițurcă va fi împlinit 58 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER