Germania a învins Portugalia cu 1-0 la scurt timp după ce Olanda a pierdut surprinzător în fața danezilor, tot cu 1-0, în meciul inaugural al Grupei B de la EURO.
Real Madrid a avut cinci jucători pe teren la derby-ul de la Lvov: Khedira și Ozil la nemți, respectiv Ronaldo, Coentrao și Pepe la portughezi. Antrenorul madrilenilor, Jose Mourinho, s-a aflat și el în tribune, trăind intens fiecare fază de atac a conaționalilor săi.
„Germania a marcat la singurul șut pe poartă, noi am avut două bare. Suntem un pic triști, rezultatul este nedrept, dar dacă vom juca așa și în contiunuare putem bate pe oricine. Am văzut că a fost și Mourinho în tribune. Are încredere în noi. Ne-a urat noroc și ne-a spus că dacă vom continua în același ritm vom câștiga”, a spus Cristiano Ronaldo la finalul meciului.
Danemarca și Portugalia se întâlnesc în al doilea lor meci din Grupa B a Campionatului European, la Lvov, pe 13 iunie, de la ora 19:00.
Ghicește rezultatele de la EURO 2012 și câștigă premii: mingi, console Xbox și un Smart TV!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER