Reghecampf și-a dorit să evite spectacolul caraghios al prezentării noului antrenor al Stelei la stabilimentul numit palat, acolo unde la propria sa prezentare un antrenor devine, de fapt, un paj în genul lui Luțu. Dar, chiar și cu mutarea prezentării în Ghencea alături de managerul sportiv al clubului, prezentarea a avut același aer nefiresc.
În fața jurnaliștilor s-au prezentat noul „general” al clubului, Reghecampf, și cel care a fost degradat din această poziție în discursul patronului, Mihai Stoica. Deși era conferința de prezentare a antrenorului, managerul a acoperit mare parte din întâlnire cu tot felul de bazaconii care n-aveau nicio legătură cu scopul întâlnirii: ne-a reamintit că „e o nucă tare” și că nu-l doboară pe el presa atât de ușor, a făcut considerații despre unii jucători în sistemul 4-3-3, a vorbit despre recenzii hoteliere pe internet și, în general, a vorbit mult despre vechi frustrări de-ale sale. În acest timp antrenorul, cu experiența spațiului german, a răspuns calm și politicos chiar și în chestiuni care nu-i făceau plăcere, cum ar fi și episodul tensiunilor dintre el și Stoica, pe care l-a negat deși aceste tensiuni au fost prezente și în spațiul public cu ocazia unor comentarii ironice legate de un meci suspect al Concordiei.
Într-un spațiu normal, cum este și cel al campionatului german în care s-a conturat Reghe, dar pe care Meme îl disprețuiește atît de mult, un manager la o astfel de conferință are un rol pur protocolar. Numai dacă ne gândim la un discurs cum a avut Meme și la această prezentare a lui Reghe, ținut de un manager care a luat loc alături de Mourinho, Heynckes sau Conte și ne pufnește râsul.
Dacă tot ține să se bage atât în seamă, degradatul „general” al Stelei ar trebui să-și organizeze propria conferință de presă și să explice cum a putut accepta construirea unui flanc dreapta atât de subțire cu Prepeliță, Matei, Emeghara și Martinovic în debutul acestui mandat al său, cum de echipa la care activează, deși are o proporție zdrobitoare din numărul total al fanilor români, este inexistentă ca marketing, cum de echipa care are un palmares uriaș pentru standardul fotbalului românesc își bate joc de trecutul său, cum de echipa la care vor să joace mai toți puștii din România este inexistentă la naționalele de juniori, lucru inacceptabil la un club de top în orice țară, din Serbia până-n Suedia și din Spania până-n Ucraina.
La prezentarea antrenorului Stelei, am văzut un om matur de 36 de ani și un imatur de 47. La Steaua, însă, speranța maximă de viață a maturității e de șapte etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER