A evoluat în returul ediției trecute de campionat pentru „U”, dar chiar dacă acum a plecat la Petrolul, el a rămas în inimile suporterilor „șepcilor roșii”.
Mircea Bornescu a acceptat să vorbeasă despre despărțirea de „U” Cluj, dar și despre problemele care au dus la plecarea celor mai buni jucători la Petrolul.
„Eu m-am informat foarte bine înainte să semnez în iarnă cu Universitatea. Aveam o clauză, conform căreia, dacă domnul Walter pleca, eu deveneam jucător liber, cu condiția ca domnul Walter să nu preia o altă echipă. Așa era normal, știam situația, știam că sunt ceva probleme acolo.
De exemplu, știam că autoritățile locale nu se implică deloc. Nu l-au ajutat pe Florian Walter. I s-au promis foarte multe, dar s-a realizat foarte puțin. Nu aveam cum să rămân, sub nici o formă. Plafonul salarial s-a micșorat foarte mult, nu se mai puteau plăti salariile. Nu știi ce se poate întâmpla.” a declarat Bornescu pentru ziuadecj.realitatea.net
Fostul portar al „șepcilor roșii” a vorbit și despre incidentul pe care l-a avut cu Ricardo Cadu, dar și despre motivul pentru care nu vine niciun investitor la „U”, insinuând faptul că în spatele acestor probleme s-ar afla Arpad Paszkany, patronul CFR-ului fiind cel care „trage sforile” în oraș.
„Acesta e felul meu de a fi. Am fost apropiat de fani la toate echipele la care am jucat. Îi voi respecta întotdeauna pe suporterii Universității Cluj. Ce să fac, să le zic lor să-mi plătească salariul? Înainte de suporteri, îmi iubesc mai mult familia și copiii. Riscam să-mi scadă salariul de patru ori. Știu că suporterii sunt dezamăgiți, dar nu aveam ce să fac. Știi de ce nu vine nici un investitor la „U”? Nu vine, pentru că la Cluj nu mișcă nimeni fără acordul unui singur om. Nu îi dau numele. Cei care stau în Cluj știu despre cine e vorba. Toți sunt controlați de un singur om.
Păi, în Cluj și în Transilvania sunt oameni cu posibilități financiare și nu se implică. Nu pot să poarte un război. E dureros să joci pe stadionul tău și să plătești chirie, să plătești chirie pentru sediul clubului, să plătești chirie pentru terenul de antrenament. „U” nu are nimic, nimic. De ce nu s-au implicat Consiliul Local sau Consiliul Județean să rezolve aceste probleme?”, a precizat Mircea Bornescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER