La un birou alăturat, colegii de la Internațional stau unii peste alții, tastaturile sfârâie, site-ul UEFA scoate fum. Se calculează variantele grupei B, unde Germania, deși a câștigat două meciuri, pare-se că încă nu e calificată, iar Olanda, deși a pierdut de două ori, încă speră, măcar teoretic. Dincolo de logică sunt criteriile, se vorbește de coeficienți UEFA și în curând probabil că se va recurge la o expertiză autorizată. E 2012, iar simplul se simte bine când devine complicat.
Acum patru decenii, când lumea încă nu se deșteptase într-atât încât să ajungă la Nirvana coeficienților, lucrurile se rezolvau ceva mai simplu, mai ales că nu se inventaseră penaltyurile de departajare. În ’68, Italia a jucat o semifinală europeană cu URSS, 1-1 după prelungiri, și a ajuns în finală ajutată de sorți. Doar nu era să iasă sovieticii învingători într-o competiție disputată lângă Colloseum!
Doi ani mai târziu, peisaj românesc. Eliminată de la Campionatul Mondial, România își isprăvea întrecerea internă. Meci de Cupă, sfert de finală, pe stadionul Republicii, Farul cu Argeșul. 120 de minute fără gol, tribune pline. Cine se califică? Regulamentul presupunea datul cu banul. Arbitrul a chemat echipele stoarse de efort la centru. Căpitan la Argeș, Dobrin. Dincolo, Dumitru „Brebenel” Antonescu, simbolul fotbalului constănțean. Nea Gicu, supărat că nu jucase niciun minut în Mexic, nu prea avea chef de nimic. Cu toate astea, mintea sa lucrată, care i-a permis atâta inventivitate pe teren, l-a mai ajutat o dată. Și-a chemat colegii alături și le-a zis ca imediat după ce dă arbitrul cu banul, să se bucure, să sară, să dea impresia că ei sunt câștigătorii.
Nimeni nu mai știe exact cum a picat acea monedă ceaușistă acum 42 de ani, în iunie 1970. Cert este că piteștenii au sărit, s-au bucurat și s-au îmbrățișat în văzul a 30.000 de oameni. Convinge-i, dacă poți, că n-a fost așa!
Dar parcă e mai corect să sari în sus la datul cu banul decât să recurgi la a cincea cifră a coeficientului UEFA. Între timp, fumul de pe site-uri s-a ridicat, iar băieții de la Internațional știu exact cine se califică și în urma cărui paragraf. Nea Gicu nu mai e, moneda de atunci a ieșit din circulație, iar noi avem nostalgia șmecheriei pure în fața globalizării. Scăpați-ne cumva!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER