Gaz Metan Mediaș va susține șapte meciuri amicale în stagiul de pregătire din Ungaria, care va începe joi și va dura până la 8 iulie, informează site-ul oficial al clubului ardelean.
Prima parte a cantonamentului va avea loc la Debrecen, iar medieșenii vor întâlni MTK Budapesta (23 iunie), iar o zi mai târziu vor juca în compania formației ucrainene Metalurg Zaporoje. În 27 iunie, elevii lui Cristian Pustai vor juca împotriva formației Honved Budapesta, iar la 30 iunie sunt programate două jocuri cu prima și a doua echipă a clubului Debrecen.
Imediat după aceea, jucătorii de la Gaz Metan se vor muta la Budapesta pentru partea a doua a cantonamentului. Aici vor întâlni la 3 iulie formația maghiară Gyor, iar în 7 iulie vor juca împotriva slovacilor de la Tatran Presov. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER