Campania „Mulțumesc, mamă!”, o inițiativă globală a Procter & Gamble, se apropie în linie dreaptă de startul Jocurilor Olimpice de la Londra 2012. Cu această ocazie, P&G a invitat sportivi de performanță și personalități din lumea sportului la o gală dedicată excelenței, în care mamele s-au aflat în prim-plan.
Aseară, la Palatul Bragadiru din București, invitații au fost martorii unor povești emoționante despre performanță și despre rolul mamelor în succesul copiilor lor. În cadrul Galei, Maria Brânză, Mariana Dumitru și Dorinela Tecău și-au împărtășit experiențele de mame de atleți de top, care și-au încurajat copiii să își urmeze visul.
„Plecarea la Londra și ocazia de a participa la o competiție olimpică este realizarea visului oricărei mame care își dorește tot ce este mai bun pentru copilul ei”, a declarat Maria Brânză. „Mereu am trăit emoțiile în fața televizorului atunci când Ana pleca la concursuri în străinatate; acum vom fi acolo împreună și acest lucru contează cel mai mult pentru mine, ca mamă.”
„Talentul sportivilor, completat de munca asiduă și de susținerea familiei, scrie file de istorie și ne face să fim mândri de fiecare dată când steagul României se înalță pe podiumurile competițiilor olimpice” a declarat Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Printre cei care au sărbătorit performanța sportivilor români s-au aflat foști și actuali campioni – Violeta Beclea Szekely, Ionela Târlea, Ana Maria Brânză, Elisabeta Samara, Loredana Dinu, alături de mamele lor – președinti de federații și oameni din lumea sportului. Au urmărit împreună filmele campaniei „Mulțumesc, mamă!”, și au rememorat propriile povești de succes.
„În curând, mamele a trei sportivi din România vor pleca la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 pentru a fi alături de copiii lor. Pentru Procter & Gamble, acesta este un motiv de bucurie – pentru că ne dorim să îmbunătățim viața celor din jurul nostru și pentru că suntem conștienți că sportul este un factor important în dezvoltarea copiilor” afirmă Sotirios Marinidis, General Manager P&G Balcani. „Nu am fi putut realiza o astfel de campanie fără sprijinul consumatorilor și partenerilor noștri comerciali, cărora le mulțumim în egală măsură pentru încrederea și sprijinul pe care ni le-au arătat. Și pentru noi, ca și pentru mamele sportivilor, această inițiativă este o împlinire.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER