Crișul Oradea face legea în poloul românesc

Redactor:
Bitescu Wili
Crișul Oradea face legea în poloul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poloul românesc se înclină din ce în ce mai mult spre partea de nord vest a țării. Adică, spre Oradea. Dacă titlul în Superliga seniorilor a fost confiscat în ultimii șase ani de CSM Digi Oradea, lucrurile încep să curgă pe un făgaș asemănător și la juniori. Sezonul acesta, Crișul Oradea a câștigat detașat titlul la juniori I (sub 19 ani), la o diferență de zece puncte față de următoarea clasată, Triumf București, și se îndreaptă spre un deznodământ asemănător și la juniori II (sub 17 ani). „Avem un proiect foarte bun, pe care-l urmărim de la inițiere până la seniori. Avem echipe la fel de puternice și la copii, și la juniori III”, spune Dorin Roșca, organizator de competiții atât la CSM (clubul primăriei), cât și la Crișul (club departamental, în subordinea ANST).

Toți elevii din clasa a II-a fac înot la Oradea

Structurat foarte bine și susținut de oficialitățile locale, poloul este sportul numărul unu la Oradea. Primăria a demarat anul acesta un program prin care toți elevii din clasele a II-a din oraș fac obligatoriu ore de înot. De aici apar viitorii practicanți de de polo. „La noi există o complementaritate între antrenori. Există un singur proiect la care toți contribuie. Câștigăm titluri, dar pentru noi nu sunt atât de importante. Nu se taie capete pentru ratarea podiumului. Important este să creștem jucători pentru echipa mare. Vrem ca peste câțiva ani să avem o echipă de seniori formată din jucători crescuți de noi”, explică Roșca.

Puștii de la Crișul, locul 4 în Superligă

La doi pași de graniță, Oradea a avut mereu avantajul vecinătății cu Ungaria, o forță a poloului. De mici, bihorenii joacă frecvent în țara campioanei olimpice, acumulând experiență. Anul trecut, Crișul, club condus de Ionel Bungău, a mai luat o decizie bună: a înscris echipa de juniori în Superligă, iar puștii au reușit să se califice în play-off, alături de CSM, Dinamo și Steaua. Chiar dacă au încheiat pe locul patru – o performanță pentru niște puști (nerăsplătită însă cu nici un leu de club!) – juniorii de la Crișul au crescut enorm, iar rezultatul s-a văzut la competițiile de juniori, pe care le domină autoritar. Liderul grupului este portarul Marius Țic (16 ani), declarat cel mai tehnic jucător de la naționalele de juniori I, dar sunt încă doi-trei jucători care pot ajunge sus: Paleacu, Sfârle sau Țifrea.

Marius Țic – sursă foto arhivă personală

Două bazine noi în București

Oradea și-a menținut standardul la polo, iar proiectul său îi asigură continuitatea la toate nivelurile. Bucureștiul va putea să ridice ștacheta abia de anul viitor, odată cu inaugurarea celor două bazine noi ridicate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Bazinul de la Steaua este aproape gata, în timp ce piscina olimpică de la Dinamo va fi dată în folosință cel mai probabil în primăvara lui 2013. „Așteptăm Bucureștiul și ne-am bucura să fie cât mai prolific. Doar cu o concurență puternică ne putem ridica și noi”, mai spune Dorin Roșca.

Cu șase centre în toată țara și mai puțin de 700 de legitimați, poloul este singurul sport de echipă care reprezintă România la Jocurile Olimpice de la Londra.

Crișul Oradea, componența echipei de juniori I

Marius Țic, Doru Maior – portari; Rareș Țifrea, Gergo Sarkozi, Ștefan Dolha, Tiberiu Dolha, Cristofer Oros, Claudiu Alb, Răzvan Roman, Alex Sfârle, Șerban Pocian, Maczko Marc, Bogdan Paleacu, Vlad Cazacu. Antrenor: Eugen Băjenaru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×