Nu neapărat pentru că pe plaiurile lor s-ar naște fotbaliști mai buni decît pe imașurile noastre. Generația lor ediție 2012 cuprinde un jucător de clasă mondială, Petr Cech, amintirile de demult ca Baros, un prezent așa și așa- Sivok, Kadlec, Plasil – și un viitor pe care-l promovează insistent, reprezentat de Pilar sau Darida. Departe de trupa lui Vizek, Nehoda, Panenka, la distanță de generația cu Poborsky, Koller sau Nedved. Cu toate astea, cehii sunt mai mereu acolo sus, iar când îi bate Portugalia în sferturi, nu fac nicio tragedie din asta. După înfângerea glorioasă din fața portughezilor, Michal Bilek și-a lăudat jucătorii, le-a adus, textual, un omagiu și a recunoscut că sfertul de finală a fost un succes.
Noi, în 2000, când am ajuns în primele opt și ne-a eliminat Italia care avea să fie apoi la un minut de trofeu, am făcut pe supărații, am schimbat selecționerul și am concluzionat că ne aflăm la un capăt de drum. Dacă am fi fost acum în fața Portugaliei și am fi pierdut cu 1-0, cu gol luat în minutul 80, am fi dat cu Pițurcă de pământ și nu l-am fi scos din fricos. Am fi urlat că trebuia să îndrăznim mai mult, că trebuia să atacăm, nu să jucăm la așteptare. Iar dacă în locul bietului Gebre Selassie s-ar fi aflat un fundaș dreapta român, să zicem Râpă, iar Cristiano Ronaldo ar fi dat gol de lângă el, l-am fi desființat și l-am fi trimis la Divizia B. După întâlnirea nefastă cu CR7, Gebre tocmai a semnat cu Werder Bremen!
P.S. Cei care l-au făcut praf pe Cristiano Ronaldo după primele două meciuri, ar trebui să umble pe stradă cu capul în jos, să-i bată soarele în tălpi. Poate așa vor înțelege că jucătorul numărul unu al acestui turneu se îndreaptă cam de unul singur către finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER