Cu victoria de ieri, Alonso a devenit lider și la „general”
Marele Premiu de Formula 1 al Europei, disputat ieri pe circuitul stradal de la Valencia, poate câștiga lejer titlul decursa „Oscar” a sezonului, cel puțin după tot ce s-a întâmplat în primele opt runde. O etapă ce părea controlată autoritar de Sebastian Vettel s-a schimbat dramatic în a doua jumătate a sa. Campionul en-titre a acuzat probleme la alternator și a fost nevoit să abandoneze, Hamilton a avut probleme cu cricul la boxe (n.r. pe final a fost scos și din cursă de Maldonado), astfel că Fernando Alonso s-a trezit lider de cursă, deși a plecat de pe locul 11 pe grila de start. Spaniolul a scăpat și de „amenințarea” francezului Grosjean, care la rândul lui a abandonat din cauza problemelor tehnice, și a devenit la final primul câștigător de etapă în fața propriilor suporteri după patru ani. Noua generație, cu Vettel, Hamilton sau Grosjean, a primit ieri o lecție din partea „veteranilor”, Kimi Raikkonen și Michael Schumacher completând podiumul de la Valencia. Ultimul a aflat abia după linia de sosire că a terminat pe poziția a treia, în momentul în care și-a întrebat staful pe ce loc s-a situat.
Podium cu „greutate” de 10 titluri mondiale: Alonso (2), Raikkonen (1), Schumacher (7)
Cei trei piloți au mai fost, în trecut, împreună pe podium. Unul identic a fost ocupat pe 3 iulie 2005, în Franța, la Magny-Cours
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER