Complexul italian!** Germania nu a învins NICIODATĂ‚ Squadra Azzurra la un turneu final

Complexul italian!** Germania nu a învins NICIODATĂ‚ Squadra Azzurra la un turneu final
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din șapte întâlniri directe la Cupa Mondială sau Euro, Italia a câștigat trei (dintre care două după prelungiri), alte patru încheindu-se la egalitate
Când te gândești la un meci dintre Italia și Germania, primul lucru care îți vine în minte este, fără îndoială, cuvântul „echilibru”. Nici nu are cum să fie alt­fel dacă analizăm precedentele șapte întâlniri dintre cei doi giganți, care s-au consumat fie la Cupa Mondială, fie la Euro. Patru dintre ele s-au terminat nedecis, în timp ce alte două și-au mutat deznodământul în prelungiri. De fiecare dată câștigătoare a ieșit Italia, în ambele cazuri în semifinalele unei Cupe Mondiale. Iar dacă adăugăm victoria cu 3-1 a „Squadrei Azzurra” din finala CM 1982, înțelegem că Germania are de ce să tremure înaintea semifinalei de mâine, în ciuda celor 15 victorii consecutive pe care le-a bifat în meciurile oficiale până acum.

0-0, Cupa Mondială 1962, Chile (grupe)

Prima dispută la un turneu final dintre cele două s-a consumat, culmea, în America de Sud. A fost primul meci al fazei grupelor și ambele se puteau mulțumi cu remiza obținută, numai că, într‑un final, singura care a mers mai departe a fost naționala RFG-ului.

1-1 (4-3 d.p.), Cupa Mondială 1970, Mexic (semifinale)
Marcatori: Bonisegna (8), Burgnich (98), Riva (104), Rivera (111) /
Schnellinger (90), G. Müller (94, 110)

A fost declarat cel mai frumos meci din istoria Cupelor Mondiale și nu întâmplător. După ce nemții au împins meciul în prelungiri cu un gol în ultimele secunde, ambele echipe au bombardat porțile adverse. Rezultatul? Cinci goluri în 30 de minute, iar Italia a fost cea care a mers în finala cu Brazilia, pe care însă a pierdut-o cu 4-1.

0-0, Cupa Mondială 1978, Argentina (grupe)

La fel ca în 1962, cele două s-au întâlnit în meciul de deschidere al grupelor, însă de această dată o fază superioară, echivalentă cu semifinalele. Rezultatul nu a ajutat pe nimeni, pentru că cele două au fost devansate de Olanda, „Țara Lalelelor” fiind cea care a obținut drept de joc în finală (1-3 cu Argentina).

3-1, Cupa Mondială 1982, Spania (finală)
Marcatori: Rossi (57), Tardelli (69), Altobelli (81) / Breitner (83)

Singurul meci departajat la finalul timpului regulamentar a fost tocmai ultimul act al unei Cupe Mondiale, câștigată fără drept de apel de „Squadra Azzurra”. Pe „Santiago Bernabeu”, în fața a 90.000 de oameni, italienii deveneau pentru a treia oară în istorie campioni mondiali, egalând la acea vreme Brazilia.

1-1, Euro 1988, RFG (grupe)
Marcatori: Brehme (55) / Mancini (52)

Nemții au sperat că măcar pe propriul teren vor sparge gheața în fața Italiei, dar nu au reușit decât un egal în meciul de deschidere al campionatului european. Totuși, punctul obținut le-a asigurat ambelor formații accesul în semifinale, acolo unde însă au fost eliminate tot împreună.

0-0, Euro 1996, Anglia (grupe)

Ca o palidă consolare după cele două înfrângeri de la Cupa Mondială, nemții au eliminat Italia după ce au reușit să mențină remiza albă în ultimul meci din grupe, în condițiile în care aproape 35 de minute au jucat în inferioritate numerică. Germania a terminat atunci pe primul loc, câștigând și trofeul în fața Cehiei, cu primul gol de aur din istoria competițiilor de seniori.

0-0 ( 0-2 d.p.), Cupa Mondială 2006, Germania (semifinale)
Marcatori: Grosso (119), Del Piero (120+1)

Poate cea mai dureroasă înfrângere dintre toate, s-a consumat acum șase ani, tocmai la Dortmund. După un parcurs impecabil, nemții jucau semifinala în fața propriilor fani, iar aceștia visau cu ochii deschiși la trofeu. Dar cu un minut înainte ca portarii să se pregătească de loviturile de departajare, Grosso a reușit o execuție de excepție care a spart zeci de mii de vise în milioane de bucăți. Del Piero a făcut 2-0 în ultimul minut.

11 trofee majore au cucerit împreună cele două naționale: 4 titluri mondiale și unul european – Italia, 3 titluri mondiale și 3 europene – Germania

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×