Rednic crede că întoarcerea lui Chivu ar bloca jucătorii tineri.
Posibila revenire a lui Chivu la echipa națională a produs reacții contradictorii. Relevant este și un sondaj de opinie realizat pe www.prosport.ro, în care cititorii au fost întrebați dacă este benefică întoarcerea fundașului lui Inter la prima reprezentativă. Până aseară, raportul era oarecum echilibrat: 52% NU versus 48% DA.
Și printre oamenii de fotbal părerile sunt împărțite. Antrenorul Petrolului, Mircea Rednic, este sceptic: „Părerea mea este că revenirea lui nu ar fi o mișcare foarte bună, atât timp cât noi promovăm tineri”. Și Dumitru Dragomir vede aceeași nuanță: „Nu știu dacă se întoarce Chivu la echipa națională. El e un om serios, un fotbalist bun. Ar mai fi util, dar e greu să schimbi acum fundașii echipei naționale”.
Chestionat de ProSport pe această temă, Emeric Ienei, cel care l-a promovat pe Cristi Chivu la națională, a ezitat la rându-i să dea un verdict clar: „Chivu este un tip puternic, un luptător. Iubește fotbalul, își respectă meseria, ar mai putea ajuta naționala. Însă numai Pițurcă poate decide dacă are nevoie de el”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER