Golgheterul Barcelonei va filma un spot publicitar prin care îi va invita pe fanii „câinilor” la meciul amical de pe 11 august.
Zilele următoare, Messi va filma un spot de promovare al meciului Dinamo – Barcelona de luna viitoare Clauza este stipulată în contractul meciului, iar argentinianul va fi abordat de echipa de filmare în Ibiza, unde se află în vacanță
Au mai rămas ceva mai mult de cinci săptămâni până la amicalul dintre Dinamo și Barcelona, unul de la care se așteaptă să se joace cu „casa închisă”, chiar dacă cel mai ieftin bilet va costa 90 de lei. Mâine, disputa va fi anunțată într-o conferință de presă susținută la Barcelona și, în mod normal, de sâmbătă biletele vor fi puse în vânzare. Un element de noutate în ceea ce privește organizarea meciului este o clauză contractuală care prevede și diverse metode de promovare din partea catalanilor. Dintre toate, cea mai importantă este un spot publicitar în care Messi îi va invita pe fanii dinamoviști să vină pe 11 august pe „Național Arena”, pentru a-l vedea pe viu.
Filmare de lângă piscină
Partea inedită, conform unor surse apropiate clubului din „Ștefan cel Mare”, este că jucătorul argentinian se află în vacanță în această perioadă, iar organizatorii vor trebui să alerge după el, la propriu, pentru a realiza clipul. Astfel, firma germană Sport Five, colaboratorii românilor Mihai Craiu și Adrian Thiess, va trimite o întreagă echipă de filmare în Ibiza, acolo unde Messi se relaxează. „Nu se poate spune că jucătorul va fi deranjat din vacanță, pentru că nu va fi o filmare profesională. Totul va dura câteva zeci de secunde, poate chiar lângă piscina unde Messi se destinde”, a declarat aceeași sursă.
Conferință cu Messi și Vilanova
Pe lângă Messi, alți câțiva jucători reprezentativi ai formației „blau-grana” vor promova partida prin diverse mesaje. În plus, înaintea meciului de la București, care va începe pe 11 august, la 20:30, Tito Vilanova, antrenorul Barcelonei, și alți doi jucători ai echipei, printre care foarte probabil se va afla și sud‑americanul, vor susține o conferință de presă la „Național Arena”.
7 din cei 11 titulari ai Barcelonei din sezonul trecut sunt obligați să intre pe teren împotriva lui Dinamo, printre care neapărat Messi
Meciul Dinamo – FC Barcelona se joacă, până la urmă. Am primit astăzi (n.r. – ieri) hârtia oficială la Ligă. Cluburile s-au înțeles, la fel și televiziunile Dumitru Dragomir, președinte LPF
850 de lei este cel mai scump bilet la partida de pe 11 august. Cei care vor plăti acești bani vor ocupa un loc la una dintre lojele VIP
200 este numărul aproximativ de bilete pe care catalanii l-au solicitat pentru diferiți sponsori și colaboratori ai clubului care vor să asiste la meci
Sunt convins că vor fi 50.000 de oameni în tribune și alți 50.000 în jurul stadionului. Nu e numai Messi de văzut. Sunt și Iniesta, Xavi, și ăsta al lui Shakira (n.r. – Pique) Dumitru Dragomir, președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER