Mijlocașul macedonean al echipei Viitorul Constanța, Boban Nikolov, a declarat, joi, că i s-a propus naturalizarea, dar a refuzat să joace pentru naționala României, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am fost căpitanul naționalei under-17 a Macedoniei, iar acum sunt căpitanul naționalei under-19. Mi s-a propus să joc pentru naționala României, s-a discutat prin tatăl meu, dar nu vreau. Eu sunt macedonean și nu pot juca pentru altă țară. Avem spiritul nostru de luptători și voi juca doar pentru Macedonia„, a spus Nikolov.
Boban Nikolov este din aceeași localitate cu Daniel Georgievski, fundașul dreapta transferat de Steaua București: „Mă bucur că au început să vină macedoneni în România. Cu Georgievski sunt din aceeași localitate (n.r. – Stip), suntem prieteni, mai este Ilijoski la Rapid și mai vine Ivanovski la Astra Ploiești și sper să mai sosească și alți macedoneni în România”.
Macedoneanul Boban Nikolov, în vârstă de 18 ani, evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și este unul dintre cei mai promițători tineri juniori ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”. El a fost adus la Academie în 2010, după ce Hagi l-a urmărit la un turneu internațional la Brașov.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER