Arsenal pare să nu iasă nici în această vară de sub blestemul de a fi doar o simplă pepinieră pentru alte cluburi mari. Toate semnele îl dau ca și plecat pe golgheterul Robin Van Persie la Barcelona, Real Madrid sau Manchester City, cu atât mai mult cu cât olandezul nici nu vrea să își prelungească angajamentul scadent în vara anului viitor. Aceasta nu ar fi însă singura pierdere a „tunarilor”. Intrat și el în ultimele 12 luni de contract, Theo Walcott nu vrea să semneze extinderea angajamentului dacă nu îi vor fi îndeplinite condițiile financiare, iar la pândă s-a pus imediat Liverpool.
„Cormoranii” vor să profite imediat când extrema dreapta va fi scoasă la vânzare de Arsenal, cu atât mai mult cu cât managerul Brendan Rodgers are mare nevoie de soluții pentru a anima ofensiva.
Singurele probleme în calea transferului ar putea fi faptul că șefii lui Liverpool au devenit foarte strânși la pungă după ratarea tuturor obiectivelor în sezonul precedent, dar și argumentul sportiv, lui Walcott fiindu-i destul de greu să lase o echipă care va juca în Liga Campionilor pentru una care va juca în Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER