Kubanul lui Dan Petrescu a luat la rând echipele românești în pregătirile din Austria. Cu două săptămâni înaintea reluării sezonului, Dan Petrescu promite o schimbare drastică! L-ai recunoaște pe fostul antrenor al Urziceniului în această postură? „Sper să mă țin de cuvânt”, spune antrenorul.
Hărțuit de arbitri după ce a gesticulat nervos la mai multe meciuri și și-a depășit în dese rânduri spațiul tehnic, Super Dan spune că se va liniști și admite că arbitrajul a fost unul corect.
„Sunt cu adevărat nervos în timpul meciurilor, dar promit că în sezonul următor voi încerca să mă schimb. Sper sincer că voi reuși”, a spus Petrescu.
Dan Petrescu este fair play și recunoaște că le-a cerut scuze arbitrilor de multe ori „În realitate, arbitrajele au fost bune. Au fost unele decizii greșite, dar ele pot apărea. De multe ori după meciuri le-am cerut scuze arbitrilor„, a mai spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER