Jose Mourinho a fost actor într-o scenă care nu-i face deloc cinste. Antrenorul lui Real Madrid a fost la un pas să se ia la bătaie cu un cuplu de tineri care sunt fani ai Barcelonei.
El Mundo Deportivo scrie că totul a început la îmbarcarea în avionul cu care Mourinho s-a întors de la Miami, acolo unde și-a petrecut vacanța. Anna și Xavi, doi tineri care se întorceau din luna de miere, l-au observat pe portughez, care era însoțit de soția sa și de cei doi copii.
Anna a strigat în glumă spre Mourinho „Forța Barca”, însă momentul n-a fost gustat de portughez. După aterizarea pe aeroportul din Lisabona, cei doi proaspăt căsătoriți au avut surpriza să constate că sunt așteptați de Jose Mourinho și familia sa.
„Îi repeta soției sale că el trebuie respectat”, spune Anna. Tânăra i-a explicat că a fost o glumă, însă Mourinho a luat foc. „A început să țipe în public și să-mi spună că sunt o târfă, o vacă împuțită…era la un metru de noi. M-a amenințat că mă bate și mă omoară pe loc, chiar dacă nu sunt bărbat”. În apărarea Annei a sărit soțul său, care a avut însă parte de același tratament: „Tu să taci, că te lovesc”, i-a replicat Mourinho. „L-a jigit pee soțul meu. Noi credeam că el face circ doar în fața camerelor TV, dar așa e ca om”.
Comportamentul lui Jose Mourinho i-a uimit pe toți cei care au asistat la scena incredibilă. De față era chiar și un grup de nemți, care, conform sursei citate, s-au întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă ei i-ar fi spus lui Mourinho că sunt fani Bayern (n.r.echipă care a eliminat-o pe Real din semifinalele Ligii Campionilor): „Cel mai rău a fost că toate aceste lucruri s-au petrecut în prezența celor doi fii ai lui Mourinho, au văzut tot”, mai spune Anna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER