Meciul „găzarilor” cu Teplice, un amical internațional între două echipe respectabile, televizat în direct, a oferit momente hilare, pentru că arbitrii partidei nu au mai ajuns la stadion! Astfel, organizatorul turneului pe care Petrolul îl efectuează în Austria fiind prins „descoperit” total, a apelat la o improvizație incredibilă, Administratorul bazei și, totodată, vânzătorul de la chioșcul arenei „Krummer” fiind desemnat arbitru de centru, în ciuda celor aproape 60 de ani! Acesta, a lăsat halba din mână și, încălțat în sandale, a arbitrat (destul de bine, culmea!), meciul, ajutat de maseurul Petrolului, Răzvan Negoiță și de un angajat al clubului din Teplice! Pe lângă glumele aferente situației (meciul fiind și „live” la pariuri), oficialii Petrolului, prezenți la meci, Dan Capră și Andi Crângu au anunțat că vor avea o discuție dură cu „Antonis” – organizatorul turneului, situația, fiind una care l-a deranjat și pe Rednic
Petrolul a „semănat”, în sfârșit, într-o repriză – a doua a amicalului cu prim divizionara cehă Teplice, cu ceea ce se așteaptă de la echipa lui Mircea Rednic: tehnică, viteză, inventivitate și o apărare sigură. Până la ceea ce s-a văzut în repriza secundă, aceeași echipă Petrolul a dovedit că are și o „parte anostă” – prima repriză, jocul fiind unul crispat, anost și cu aceleași probleme defensive! Care dintre „părți” va fi ceea pe care o vom vedea în campionat, rămâne de constatat. Cert este că, Petrolul, cu 1-2 plombe, mai ales în centrul apărării, poate fi o echipă căreia, dacă „îi iese jocul”, poate pune mari probleme oricărei adversare.
Cehii au deschis scorul la o gafă de începător al lui Bikana, din nou pe post de „comisar țef”, acesta lăsând mingea degajată de portar să cadă, astfel că, depășit în viteză de Mahmutovic, „Bika” a fost victimă sigură, vârful bosniac al lui Teplice deschizând scorul cu un lob, cu capul 8min. 17). Tot la o ezitare a dfensivei, același vârf al cehilor a nimerit bara transversală (min. 19), fapt care l-a enervat pe Mircea Rednic, care a scos, imediat, fundașii la încălzire! După meci, acesta i-a transmis lui Bikana și „mesajul” său, anume că: „îi va fi foarte greu să reziste la Petrolul!”, fundașul camerunez având pe conștiință mai multe goluri primite de Petrolul în acest stagiu de pregătire.
După pauză, jocul Petrolului s-a îmbunătățit simțitor, schimbările având efecte „inverse” – la cehii au slăbit echipa, iar la ploieșteni, au „ridicat-o”. Gicu Grozav a fost servit perfect de Oprița, pentru 1-1 8min. 57), apoi, hamza a regăsit gustul golului, chiar dacă din poziție suspectă de offside (min. 69, 2-1), pentru ca Szukala să „închidă” tabela, cu o lovitură de cap imparabilă, pe „colțul scurt”, după un corner executat de Cristescu (min. 71, 3-1. Petrolul va încheia turneul din Austria cu un meci care se va juca, cel mai probabil, în …. Germania. Astfel, adversara de joi a fost schimbată, în locul echipei saudite Al Sadd (la care s-a transferat și fosta vedetă de la Real madrid și Schalke – Raul Gonzales) urmând să se joace un amical cu formația germană de eșalon secund Jahn Regensburg. Apoi, duminică, de la ora 20, la Ploiești, pe arena „Ilie Oană” se va juca meciul de prezentare, cu AEK Atena.
FC Petrolul: Bornescu (46 Hamutovski) – Alcenat (61 Achim), Szukala, Bikana (46 Galamaz), Guilherme (81 Neag) – Cojocnean (46 Oprița), Hoban (46 Mustivar), Marinescu (61 Cristescu), Boudjemaa (61 Cristea) – Grozav, Roman (46 Younes). Antrenor: Mircea Rednic.
SK Teplice: Grigar – Vondrasek (75 Kratky), P. Lukas (46 Matula), Rosa, Chovanec – Jursa (83 Jablonsky), Ljevakovic (50 Moulis) – Dolejs (83 Jablonsky), Cajic, Vuch (75 Jezdik) – Mahmutovic (59 Jindracek). Antrenor: Lukas Prerost
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER