Mircea Lucescu a câștigat aseară a patra Supercupă a Ucrainei ceea ce înseamnă al 15-lea trofeu de când se află pe banca celor de la Șahtior Donețk.
Lucescu este de părere că dacă situația ar fi fost translatată în România, i s-ar fi pus multe piedici în calea obținerii acestor trofee.
„Aseară am avut ceva ezitări, poate și din cauza tinereții jucătorilor din lot. Ieri am folosit șapte jucători sub 25 de ani. Una peste alta mă interesează să formez o echipă care să se bată de la egal la egal cu marile forțe ale Europei. Am câștigat un nou trofeu, e o competiție pe care tot mai mulți vor să o câștige. Asta este, sper că românii sunt mândri, pentru că a fost destul de greu. Probabil că, dacă aș fi fost în România, s-ar fi făcut o supercooperativă ca să nu câștig. Acolo, când reușesti, vine cineva și îți dă în cap. Succesul nu e apreciat”, a declarat Mircea Lucescu la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER