România declanșează asaltul podiumului londonez nu doar cu fetele de la spadă, ci și cu băieții de la sabie. Cu medalia de argint a Europeanului de la Legnano la degetul mic, trupa lui Mihai Covaliu pare să-și croiască un drum perfect și pentru o clasare pe „cutie” la Jocurile Olimpice. Practic, în focuri vor intra opt națiuni, ceea ce înseamnă că după o confruntare câștigată, Rareș și colegii săi vor lupta sigur într-o finală: pentru aur sau pentru bronz. Echipa va fi formată din Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir și Tiberiu Dolniceanu, pe locul de rezervă urmând a sta Alexandru Sirețeanu. Tot cei trei vor pătrunde și pe tabloul de individual, unde șansele cele mai mari pentru podium le deține Dumitrescu. Băieților care joacă „șah pe planșă” le rămâne doar să asculte En garde și să-și arate ascuțișul sabiei.
„Nu ne putem întoarce fără medalie”
Rareș Dumitrescu sau Dumi cum îi spun apropiații e liderul unei echipe fantastice. Se ghidează la concursuri pe principiul „doar medalia contează” și degajă un spirit de campion. Vorbește calm, are un discurs articulat și o manie a vitezei. Doar pe șosea, căci e pasionat de raliuri.
Rareș, cu Mihai te-ai duelat, acum ți-e antrenor… În afara faptului că ne antrenează, Mihai are o experiență pe care n-am fi putut-o căpăta de la un alt antrenor. Mihai are medalii câștigate și la individual și știe foarte bine cum se simte un sportiv care luptă pentru aceste metale strălucitoare la Jocurile Olimpice.
Tragi la individual, tragi și la echipe. Cum te împarți? În principal, scrima e un sport individual, pentru că și în concursul pe echipe ești pe planșă tot unu contra unu. Nu trebuie să dai, ca în alte sporturi, o pasă colegului. Deci tot ce fac eu acolo rămâne. Trebuie să găsești o echipă în care să te încadrezi și colegii care să te ajute. Pentru că degeaba dai tu tușele tale, foarte bine, dacă nu vin și ei și pun niște cărămizi la clădirea aia. Se pare că eu mi-am găsit niște colegi cu care să mă simt și să mă completez foarte, foarte bine. De asta spun, rezultatele se pot face și la individual și pe echipe.
Două medalii, un vis realizabil? Eu cred că la modul în care ne pregătim și la ambiția pe care o avem nu ne putem întoarce fără o medalie de la Londra. Să dea Dumenzeu să fie două, dar e extrem de greu să revii cu două medalii de la Jocurile Olimpice, mai ales că trebuie să prinzi două zile foarte foarte bune, la fel cum am făcut-o acum trei ani, la Campionatul Mondial, unde am reușit să iau două medalii atât la individual (n.r. argint), cât și cu echipa (aur). Nu orice fel de medalii, sunt ferm convins că se poate și la Londra. Ca și obiectiv, mi-aș dori o medalie.
Mister Perfect
Mihai Covaliu e un fost sabrer cu un palmares fabulos. Titlu olimpic la Sydney, medalie de bronz la Beijing și nenumărate prezențe pe podiumurile CM și CE. Acum, brașoveanul a asamblat o echipă redutabilă care se va bate pentru un loc cât mai sus.
Mihai, cum îi motivezi pe elevii tăi? E vorba de comportamentul pe care trebuie sa-l ai pentru a-ți putea permite să devii campion. E vorba de starea în care trebuie să fii ca să devii campion. Sunt destule puncte de motivație pentru fiecare dintre ei, încerc să fac lucrurile cât mai aproape de perfecțiune și asta înseamnă armonie în ceea ce facem. Îmi doresc mult să fac ceva pentru țara mea, pentru cei care au încredere în mine și care mă susțin. Lumea spune că sunt lucruri neimportante, dar un om care a fost pe podium, căruia i se va cânta imnul, vede altfel lucrurile.
E mai greu ca sportiv sau ca antrenor? Mult mai greu ca antrenor. Atunci când eram sportiv aveam doar o singură grijă, a mea, acum conduc un lot de nouă oameni, am de nouă ori mai multe griji.
În cursul unui ciclu olimpic ai scos, în premieră, echipa campioană mondială… Am pus mult suflet, am investit ani de muncă, de încredere, dar nu regret pentru că am realizat ceea ce mi-am dorit. Când am venit ca antrenor am spus că pentru mine cel mai important e ca echipa să ajungă pe podium și am reușit asta chiar din primul an.
Ce te-ar face fericit la Londra? Sportivii pe care îi antrenez să pună în practică ce am lucrat la antrenamente. Doar atât!
Pauză la trei luni
Florin Zalomir pare întruchiparea ambiției, devotamentului și nebuniei. Un tip înzestrat cu talent, medaliatul cu argint de la Legnano a încercat mereu noi provocări, iar la începutul anilor 2000 s-a înrolat în Legiunea străină.
Dacă vă întâlniți între voi la individual? Dacă ne vom întâlni între noi, pe planșă vom fi adversari, iar după asalturi vom fi din nou colegi. La echipe suntem ca frații, ne place să credem că am ajuns într-un moment perfect să râvnim la podium, am ajuns la o anumită valoare care ne permite acest lucru și putem să visăm nu doar la medalii, ci să și câștigăm. Dar faptul că muncim pentru un scop comun, ne apropie și mai tare și ne face să ne gândim la reușită.
Câte sacrificii face un sabrer? Există mereu sacrificii, suntem mereu plecați, mereu cu bagajul în spate, avem un program de antrenament draconic, odihna vine o dată la câteva luni. Cel mai greu e cu distanța față de familie. Ne vedem poate o săptămână la două-trei luni. Sau poate nici o săptămână în care să stăm cu familia, ăsta e cel mai mare sacrificiu pe care-l facem.
Articol publicat de Adelina ȚUCĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER