Mai sunt doar trei zile până la startul noului sezon, iar echipele încearcă să facă unele transferuri pe ultima sută de metri.
Vasluiul a reușit să-l transfere pe Dani Coman de la Rapid, care poate debuta împotriva fostei sale echipe chiar în prima etapă. Deși Copos spune că există o clauză care să interzică prezența acestuia pe teren, Porumboiu neagă existența acesteia și spune că portarul va fi pe teren.
„Mai aducem un atacant. Avem soluția deja și trebuie să o punem pe tapet. Coman este jucătorul Vasluiului. Ne-am înțeles cu cei de la Rapid, a venit prin transfer. Sper să facem față la ceea ce ne propunem. Nu există nicio clauză care să împiedice ca Dani Coman să joace împotriva Rapidului. Îi dau un lan de grâu lui Copos ca Dani Coman să joace împotriva Rapidului. Noi vrem să joace pentru că ne pregătim și pentru meciul din preliminariile Champions League. Dacă nu doream să joace acum, așteptam și îl luam liber până la urmă.
Pe noi ne interesează ce facem în Europa, degeaba câștigi în campionatul intern dacă te faci de râs în afară. Banii care au venit din Liga Campionilor nu s-au întors înapoi în fotbal, au ajuns prin diverse părți.” a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro
Adrian Porumboiu a comentat în stilul caracteristic cazul apărut în jurul lui Ion Crăciunescu, care s-ar fi bucurat la golurile dinamoviștilor din Supercupă.
Patronul Vasluiului merge mai departe și anunță că în cazul în care vor exista greșeli majore de arbitraj, șeful CCA nu va mai fi tras la răspundere, vina fiind a conducerii FRF care refuză să-l schimbe pe Crăciunescu, deși există 12 cluburi care au trimis scrisori în acest sens.
„Dacă se bucură pentru Dinamo e bine, înseamnă că a lăsat-o pe CFR și a pus ochii pe cei de la Dinamo. Nu e bine dacă s-a bucurat la un gol al celor de la Dinamo, mai ales că era în fața arbitrilor, care de obicei fac orice ca să-i fie pe plac șefului.
De data aceasta nu va mai fi de vină domnul Crăciunescu pentru greșelile din arbitraj, ci cpnducerea FRF-ului, care a primit 12 cereri din partea cluburilor pentru schimbarea actualului șef al CCA și nu se ia nicio măsură.” a mai precizat patronul Vasluiului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER