Da, sunteți nedrept și dezinformat, domnule Pleșu, atunci când propuneți o acoladă între „cotonogeala” din politica acestor zile și cea presupusă a fi din fotbal. Sunt două lumi cu totul diferite. „Înverșunarea de pe teren” n-a fost muza Parlamentului. Politicienii n-au avut cum să copieze nici jucători, nici profesori din vestiare, cu atât mai puțin jurnaliști sportivi.
Aceștia nu se „cotonogesc” precum cei de la talk-show-urile politice. Doar dacă ești picat din Lună, nu-ți dai seama în ce echipă joacă un analist politic ori altul. Ca să fie și la vedere nu le lipsește decât tricoul dosit pe sub cămașa scrobită. Deunăzi, într-o emisiune TV, Cristian Tudor Popescu fusese invitat să-și spună părerea despre o temă încinsă pe plită. A apucat să spună câteva fraze până când parcă i s-au încleștat fălcile la vederea unui prim-plan din studio cu unul dintre foștii colaboratori de pe „Crucișător”, care își compusese o figură zeflemitoare.
Dialogul s-a frânt brusc. „Îmi pare rău, nu mai pot să continui pentru că de multă vreme nu mă mai simt coleg de breaslă cu destui ziariști”, a explicat CTP ieșirea din scenă.
În fotbal, domnule Pleșu, cel mai încins moment al sezonului a fost dintotdeauna derbyul Steaua-Dinamo. Războiul celor două Roze. Armata împotriva Securității. Mai încins decât destule moțiuni de cenzură laolaltă de azi, trăncănite totuși de deontologi câte e ziulica de mare. Tensiunea derbyului stăpânea pe vremuri și redacția „Sportului”. Înainte, dar mai ales după meci.
Doar nu fusese inventată de florile mărului rubrica „Etapa s-a încheiat, comentariile continuă”. Cu sarcini de serviciu, unii ziariști erau steliști, alții dinamoviști. Cum s-ar zice azi, care acreditat pe la Guvern, care pe la Parlament. O vreme, în fișa postului, deloc întâmplător, Eftimie Ionescu era stelist, iar Ioan Chirilă dinamovist. Nea Vanea ne corecta pe toți: „eu sunt cu Mircea Lucescu, nu cu Dinamo…”
După derbyurile Steaua – Dinamo analizele erau fabuloase. În ședințele de sumar și după. Cei doi se tachinau, se înțepau cu notele acordate în caseta tehnică, se invitau la Țopescu în studio să revadă câte o fază cu cântec, se bosumflau, mai trânteau câte o ușă, până când tensiunea se stingea cu câte o vizită salvatoare în redacție. Era de preferat cea a lui Colea Răutu, rapidistul cal de bătaie de serviciu. Când în ușă surâdea însă chipul lui Horia Moculescu se rupea echilibrul. Moculescu a fost dintotdeauna stelist.
Acestea au fost derbyurile ziariștilor și parfumul lor dintotdeauna nealterat de generațiile de peste ani. Fie că a fost vorba de cea a dinamovistului Tolontan și a stelistului Vochin, pe când erau mânji în gazetăria sportivă, fie de cea a colegilor care se pregătesc azi de un alt derby. În loc de încheiere să ne aducem aminte de vorbele lui Bill Shankly, părintele lui Liverpool. „Fotbalul e o chestiune mai presus decât viața și moartea”. Totuși ziariștii nu se încaieră, nu-și scrâșnesc dinții ca la moțiuni, ordonanțe, paragrafe din legi…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER