Vaslui va întâlni Fenerbahce în turul trei al Ligii Campionilor, iar antrenorul moldovenilor, Marius Șumudică este de părrere că va fi o dublă întâlnire disputată.
Tehnicianul este realist, îi vede pe turci ca fiind favoriți, atât prin prisma numărului scăzut de transferuri, dar și datorită valorii individuale a jucătorilor.
„Fenerbahce e un adversar puternic. Mi-aș fi dorit Copenhaga sau Panathinaikos. Și Vasluioul are șansele ei. Vom juca, nu plecăm cu capul plecat.
În primul joc nu-l vom avea pe Wesley. Ei au jucători mult mai costisitori. L-au luat pe golgheterul lui Lille, l-au luat și pe Dirk Kuyt.
Nu au făcut decât 3-4 transferuri și ăsta e un plus față de noi, care am făcut 13-14 transferuri.
Până la primul joc, de la Istanbul, vom avea numai două jocuri în Liga 1. Ei încep campionatul la jumătatea lunii august. Nu cred că vom avea un avantaj din acest punct de vedere.
Cu siguranță și ei au puncte slabe și încercăm să profităm de ele. Poate că faptul că jucăm în deplasare va fi un atu pentru noi, poate vom înscrie, poate nu vom lua gol. Cu Rapidul va fi un test util, ne va apropia de atmosfera din Turcia”, a spus Marius Șumudică la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER