PARADOXUL Ligii I!** Pentru a avea șanse să jucăm iar cu două echipe în Ligă, e necesar ca Vaslui și CFR să nu se califice în grupele Champions League

PARADOXUL Ligii I!** Pentru a avea șanse să jucăm iar cu două echipe în Ligă, e necesar ca Vaslui și CFR să nu se califice în grupele Champions League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Misiune grea, dar nu imposibilă pentru formațiile din Liga I în Europa. Toate echipele sperau să obțină suficiente puncte pentru ca din sezonul 2014-2015 Liga lui Mitică să trimită din nou 2 echipe în Champions League, dar, în condițiile date, va fi foarte greu. CFR a dat, în preliminariile Ligii,. probabil peste cel mai greu adversar – Slovan Liberec -, iar Vasluiul dă piept cu Fenerbahce. În ceea ce privește Europa League, sorții au fost mai blânzi, Rapidul evitând Inter, Bilbao și Liverpool – joacă împotriva lui Heerenveen -, iar Steaua fiind favorită clară în fața lui Spartak Trnava.

Ne-ar avantaja ca CFR și Vaslui să meargă în Europa League

Interesant este faptul că în interesul fotbalului românesc ar fi ca CFR și Vaslui să depășească adversarele, dar să nu se califice în Ligă; dacă vor ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor, cele două combatante vor avea asigurată prezența în grupele Europa League, chiar dacă sunt învinse, astfel că, aproape sigur, vor aduna acolo mai multe puncte decât în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume.

Cum recuperăm ecartul?

Sezonul 2013-2014 va fi primul în care Liga I va trimite o singură reprezentantă în Champions League, după cinci ani în care România a avut câte două participante înscrise în competiție.

Căzută până pe locul 20 în clasamentul coeficienților campionatelor din Europa, Liga I trebuie să urce 5 locuri pentru a putea trimite și vicecampioana în preliminariile Champions League și pentru a avea 5 echipe în cupele europene, în loc de 4.

Deși misiunea pare una extrem de dificilă, un sezon bun făcut de CFR, Vaslui, Dinamo, Steaua și Rapid în Europa ne-ar putea aduce „peste linie”, în TOP 15 campionate europene.

Avantajul României este că din calcului coeficientului ce va conta în sezonul 2014-2015 va dispărea sezonul 2008-2009, adică cel mai slab pentru Liga I în ultimele 5, în timp ce țări clasate deasupra noastră vor pierde punctaje consistente, peste media ultimelor 5 sezoane.

Este cazul ligilor din Belarus, Polonia, Cipru sau Danemarca, așa că putem spera că ne vom apropia de locul ce asigură încă o echipă în Liga Campionilor.

Astfel, dacă România va pierde 2.642 puncte, țările enumerate mai sus vor pierde între 4.000 puncte (Belarus) și 8.200 puncte (Danemarca), așa că avem un avantaj din start. E drept că România trebuie să depășească cinci țări în clasamentul coeficienților, însă o prezență consistentă în grupe ne-ar putea aduce mai aproape de obiectiv.

Teoretic, avem nevoie de aproximativ 22 de puncte pentru a urca peste locul 15, deci CFR, Vaslui, Dinamo, Steaua și Rapid trebuie să stângă împreună în jur de 8 puncte. În condițiile în care orice punct obținut de echipele noastre e împărțit la numărul de participante (5), trebuie să obținem aproximativ 40 de puncte, ceea ce se traduce în 20 de victorii (nu am luat în calcul punctele bonus obținute pentru calificarea în grupe/ primăvara europeană).

Astfel, ar fi necesar ca toate cele 5 echipe românești să obțină calificarea în grupe și măcar două să avanseze în primăvara europeană.

16.224 e coeficientul României luat în calcul pentru sezonul 2013-2014;

20 e locul pe care se situează Liga I în clasamentul coeficienților;

4 reprezentante în Europa vom avea în sezonul 2013-2014 (una în Liga Campionilor, 3 în Europa League);

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×