Dragoste de mamă la JO!** Patru sportivi vor avea la Londra o susținere specială

Dragoste de mamă la JO!** Patru sportivi vor avea la Londra o susținere specială
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jocurile Olimpice de la Londra au intrat în linie dreaptă. Doar patru zile până la deschiderea oficială a competiției și emoțiile se adună ca înaintea unui adevărat start olimpic. Patru dintre sportivii care vor încerca să urce România pe podiumul de la Londra trebuie să facă față nu doar emoțiilor concursului, ci și acelora de a avea în tribune pe cineva drag, persoana care le-a ghidat pașii și i-a însoțit, din umbră, în drumul spre performanță. Alina Dumitru (judo), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Bujin (atletism) și Horia Tecău (tenis) vor fi susținuți de către mamele lor, incluse în programul „Mulțumesc, mamă!” a celor de la Procter&Gamble. Dacă pentru unii, prezența persoanei de suflet va fi un lucru obișnuit, pentru alții aceasta reprezintă o premieră.

Dumitru, dublu pe tatami

Alina și Mariana Dumitru seamănă ca două picături de apă. Mignone, cu aceeași mimică, un zâmbet copiat parcă la indigo și un păr lung, blond închis ce aproape trece de mijloc. Comunică din priviri, își anticipează una alteia cuvintele și se îmbrățisează cu drag, ascunzându-și cu greu emoțiile revederii. Alina e în cantonament la Cluj, cu gândul deja la Londra, unde vrea să își apere titlul olimpic, iar doamna Mariana e în București, cu gândul la fiica sa și la primul mare concurs la care o va încuraja în afara țării. A mai făcut asta o singură dată, în 2004, la Europenele de la București, însă nu a avut puterea să privească, motiv pentru care Alina se amuză neîncetat. „Nici la Londra nu știu dacă se va uita, pentru că nu se putea uita nici măcar acasă, își făcea de lucru în bucătărie sau ieșea cu cățelușa afară, darmite acolo… Probabil va sta afară, o să așteapte răspunsul de la tata, să vadă dacă am câștigat, și apoi intră în sală, se bucură, apoi iese și tot așa”, explică Alina. Prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc speră ca prezența mamei să îi dea o motivație și mai mare: „Eu sper să nu am emoții mai mari știind-o pe mama în tribună, sper să mă gândesc la ceea ce am de făcut și să recuceresc din nou titlul olimpic sau, dacă nu, o medalie. Gândul că mama va fi acolo mă va ajuta enorm”.

Brânză: „Mama e omul care te sprijină”

Maria Brânză este mama vicecampioanei olimpice Ana Maria Brânză. Singurul concurs la care și-a încurajat fiica a fost la Naționale, în 1998, anul în care Ana pleca la Craiova, la lotul național. De atunci urmărește concursurile la televizor și pe internet, vorbește permanent cu Ana, o încurajează și o susține în toate hotărârile pe care le ia și își dorește tot ce e mai bun pentru ea. „Am încredere în deciziile ei și încerc să îi arăt asta tot timpul. Sunt mândră de ce a realizat, de cum a luptat pentru a-și împlini visul. Ce își poate dori mai mult o mamă când își vede copilul fericit?”, spune doamna Brânză. O tipă cerebrală, Ana mărturisește că va avea totuși emoții la gândul că mama sa o va urmări în competiția olimpică: „Va fi o emoție în plus știind-o pe mama în tribune, însă ea e acolo tot timpul. Chiar dacă nu e fizic lângă mine. Mama este persoana aceea care te ajută să mergi mai departe. Indiferent dacă ai făcut bine sau rău, ea este omul care te sprijină”.

Bujin, triplusalt cu emoțiile

Cristina Bujin face parte din categoria sportivilor care îi au pe părinți în tribună aproape la toate concursurile. O legătură puternică, din care specialista la triplusalt își trage puterea de a face noi performanțe. Prezența lor în tribuna Stadionului Olimpic va fi o motivație în plus pentru Cristina, care vizează întâi calificarea în finală, după care totul devine posibil. „Cele mai mari emoții le vom avea în calificări, știm că este foarte greu, dar avem încredere în ea. Va fi prima participare olimpică a Cristinei, iar faptul că vom fi acolo să o susținem înseamnă enorm pentru noi”, spune Cornelia Bujin.
Cristina va lupta întâi cu emoțiile și apoi cu adversarele. „Va fi un concurs și mai emoționant pentru mine, pentru că părinții sunt cel mai important lucru din viața oricărui sportiv. Ei tot timpul sunt prezenți la concursurile mele în România, nu cred că voi simți o presiune suplimentară cu ei în tribună”, punctează atleta de la CS Farul.

Tecău și familia fac pressing la fileu

Portdrapelul României la Jocurile Olimpice, Horia Tecău, va fi susținut pe iarba verde de la All England Club de către mama lui, Dorinela Tecău. Triplu finalist la Wimbledon și câștigător în acest an la Melbourne, la dublu mixt, constănțeanul a înregistrat cele mai importante rezultate din tenisul masculin românesc din ultimii ani. Multe dintre aceste rezultate le-a obținut cu părinții și fratele lui în tribună, de aceea prezența lor la Londra nu este o noutate. „Va fi emoționant să o am pe mama în tribună, ea m-a susținut încă de la începutul carierei mele și îmi va da putere și încredere în mine. Sper să evoluez bine, să se simtă și ea bine la Londra și să fie o competiție plăcută pentru toată lumea. M-am obișnuit să fie alături de mine la meciurile importante, emoții vor fi, pentru că este prima olimpiadă și pentru mine, și pentru ea, dar sper să le depășim și chiar să mă ajute să joc mai bine”, spune constănțeanul.

Emoționanta poveste a globetrotterilor

Familiile Dumitru, Brânză și Tecău vor ajunge la Londra cu avionul, după o călătorie de aproape trei ore. în schimb, familia Bujin a optat pentru un mijloc de transport mai inedit: trenul. „De când s-a stins Claudiu (foto mic, n.r. – fiul lor mai mare care a decedat la doar 24 de ani din cauza unei boli incurabile), soțul meu a rămas cu sechele în privința zborului cu avionul în urma numeroaselor drumuri făcute cu băiatul la clinicile din Germania. Le-am spus celor de la Procter & Gamble de problema noastră de a zbura și au fost de acord să ne ajute să mergem cu trenul”, povestește Cornelia Bujin. Regretatul Claudiu a fost campion național la lungime în anii 2000 și s-a stins la doar 24 de ani.

Călătoria va dura în jur de 48 de ore și vor face două escale până la destinația finală, la Viena și Bruxelles. „Mi-am luat un ghid de conversație, ca să îmi mai îmbunătățesc nivelul limbii engleze, o carte cu principalele obiective la Londra, ceva de citit, vom asculta și muzică, am organizat totul”, explică mama Cristinei.

Mai mult, Cornelia și Nicu se vor transforma în adevărați ambasadori ai sportului în cele două orașe în care vor face escală. „Sperăm să vizităm și Viena, și Bruxellesul, unde vom purta niște tricouri speciale cu cercurile olimpice, pe care va scrie România, iar reacțiile sper să fie unele pozitive. Oricum, toate gândurile noastre se îndreaptă spre Londra”, conchide Cornelia Bujin.

Patru sportivi și patru familii care se vor reîntregi la Londra. O ultimă îmbrățisare înainte de plecarea spre Jocurile Olimpice și o promisiune: „sub ochii mamei să mă autodepășesc”.

Înseamnă foarte mult să o am pe mama lângă mine, pentru că, probabil, va fi ultima mea competiție. va fi Olimpiada, și cu atât bucuria e mai mare
Alina Dumitru, campioană olimpică judo

Mă dor mai mult pe mine loviturile pe care le primește decât pe ea. Ea simte că-i sunt alături, chiar dacă nu stau în tribună
Mariana Dumitru, mama Alinei

Regretatul Claudiu Bujin a fost campion național la lungime în 2006 și 2007. El s-a stins la doar 24 de ani

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Legenda muzicii s-a stins. A scris istorie cu melodiile sale. Românii își iau adio de la o mare stea
Legenda muzicii s-a stins. A scris istorie cu melodiile sale. Românii își iau adio de la o mare stea
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×