Plecarea lui Wesley de la Vaslui poate însemna o subțiere dramatică a forței compartimentului ofensiv al echipei lui Marius Șumudică.
Unul dintre foștii tehnicieni ai echipei moldave, Viorel Hizo, se miră cum numai trei jucători au primit oferte, în condițiile în care Vasluiul ar fi putut propune la export mai mulți fotbaliști. Totodată, Hizo critică politica de transferuri a lui Adrian Porumboiu și e de părere că Adailton se va întoarce în fotbal în scurt timp.
„Eu am fost ferm convins că o serie de jucători de la Vaslui vor avea oferte. Sunt surprins că doar Papp, Farkaș și Wesley au fost ofertați. Cred că trebuiau să atragă atenția și Mike, Adailton și Sânmărtean. Este o afacere bună pentru Porumboiu, La 32 de ani ar fi greu să-l mai vândă pe așa o sumă. Eu cred că Wesley merită mai mult decât cele 2 milioane oferite de Al Hilal. Dacă ajunge în Golf va fi unul dintre cei mai buni jucători de acolo.
Opinia mea este că la Vaslui s-au adus prea mulți jucători. Unele transferuri sunt foarte bune, dar unii nu au nicio șansă să joace. Savio, Braganca, nu au avut calitatea care să-i recomande la Vaslui.
Adailton mai putea juca 2 ani, dar el s-a căsătorit foarte târziu. Lumea trebuie să înțeleagă, după ce soția sa va naște este sigur că se va întoarce în fotbal.
Porumboiu nu este un patron care să facă o strategie pe termen lung, vrea rezultate, vrea în Ligă, nu are răbdare să crească juniorii de la club. Vaslui trebuia să câștige campionatul încă de acum trei ani”, a spus Viorel Hizo la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER