Alertă cu bombă!** Londra e o țintă atrăgătoare pentru teroriști

Alertă cu bombă!** Londra e o țintă atrăgătoare pentru teroriști
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristinel Romanescu, șeful FR de Tenis de Masă, a fost martorul unui episod care întărește convingerea conform căreia Londra e o țintă atrăgătoare pentru teroriști

Oficialul român s-a deplasat către Satul Olimpic cu un autocar considerat de risc maxim
Serviciile de securitate n-au dat publicității informația potrivit căreia serviciile de securitate ar fi cercetat amănunțit zona

Organizatorii au investit peste 600 de milioane de euro în securitate și, pentru ca nici musca să nu-i deranjeze pe sportivi, Satul Olimpic a fost invadat de băieți cu mitraliere. „Încercăm să evităm cu privirea acest amănunt, pentru că oricum prezența atâtor militari înarmați îți creează o stare de discomfort, o stare care contrastează cu spiritul olimpic”, spunea zilele trecut un sportiv român.

Iar primul semn care a alimentat dubiile privind siguranța sportivilor s-a produs în urmă cu două zile la intrarea în Sat. În mijlocul evenimentului s-a aflat chiar și un român, Cristinel Romanescu (foto mic), președintele forului de tenis de masă. „Când mă întorceam de la sală spre Satul Olimpic, eu m-am nimerit într-un shuttle cu foarte mulți componenți ai delegației Marii Britanii. Odată ajuns la destinație, forțele de ordine ne-au băgat pe toți într-o cameră și ne-au controlat amănunțit. În același timp și mașina cu care am venit a fost luată la puricat. Bine că nu se aflau cu mine și Daniela Dodean, Eliza Samara și Adrian Crișan, n-aveau ei nevoie de astfel de trăiri. Am participat la multe ediții ale Jocurilor Olimpice, dar securitate ca aici n-am văzut nicăieri. Nici nu vreau să mă gândesc de ce au acționat astfel forțele de ordine”, a dezvăluit șeful FRTM pentru ProSport.

S-a dovedit a fi doar o alarmă falsă și, cum era de așteptat, serviciile secrete au trecut peste eveniment ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat pentru că e lesne de înțeles că britanicii nu vor aborda delicatul subiect.


Daniela Dodean și Eliza Samara au primul tur liber în turneul de tenis de masă. Mai mult, Adrian Crișan va intra în concurs din turul III


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×