FRF a oferit orașului Craiova un loc în cea de-a doua ligă din România, cu condiția ca numele și documentele de afiliere să fie prezentate Comitetului Executiv de către reprezentații comunității, conform punctului 14 al hotărârii din 14 mai 2012 semntă de Mircea Sandu. Pentru că autoritățile au refuzat această propunere, un grup de oameni de afaceri din Craiova doresc să facă o nouă echipă.
În aceste condiții, FRF dacă va înscrie o altă echipă în campionat, va comite un nou abuz. Noua echipă trebuie să fie acceptată de Consiliul Local Craiova, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Conform mai multor surse, echipa oamenilor de afaceri ar fi susținută, printre alții, de Gigi Nețoiu, dar și de fostul jucător al Științei, Pavel Badea
„Dacă nu vă dați dvs acordul, de ce nu lăsam niște oameni de afaceri să facă echipă?”, ar fi spus Badea în ședința de ieri a Consiliului Local.
Nici fanii Științei nu sunt de acord cu noua echipă: „Am participat și eu la ședința de ieri și știu ce s-a decis. O spun pentru a 10-a oară, noi, suporterii Universității Craiova, o vom susține toată viața doar pe Știința. Pentru noi, altă echipă nu există. I-am explicat și lui Cătălin Crăciunescu acest lucru”, a spus Gabi Blondu’ pentru www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER