Fazele video din Astra – Steaua se văd pe www.prosport.ro, sâmbătă, de la 21:15. Meciul e live pe Dolce Sport.
Laurențiu Reghecampf a evitat din nou să-și exprime o părere clară despre ultimele ieșiri în decor ale steliștilor, cu Tănase și Chipciu în prim-plan. Antrenorul Stelei susține că nu este interesat de viața privată a jucătorilor săi, atâta vreme cât randamentul nu le este afectat de aceste ieșiri.
Despre sancțiuni, Reghecampf se spală pe mâini și aruncă responsabilitate pe umerii patronului.
„Nu vreau să comentez ce spune selecționerul, eu spun un singur lucuru: faptul că el a făcut o cursă de 80 de metri, a recuperat mingea și a creat o ocazie foarte periculoasă, asta mă interesează.
Nu mă interesează viața lor privată, cum pot să-i spun eu lui Chipciu ce să facă? Are 23 de ani, este un om matur, este responsabil de ceea ce face. Dacă acești jucători lezează imaginea prin ceea ce fac, nu eu trebuie să iau măsuri, ci patronul echipei, pentru că noi suntem angajați”, a declarat Laurențiu Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER