Vasluiul câștigă la scor în fața revelației primei etape, Petrolul, iar Șumudică se poate gândi liniștit la meciul cu Fener. Rednic a acuzat arbitrajul, în timp ce Porumboiu spune că și echipa lui a fost dezavantajată: „Cine se bucură că a scăpat de Wesley, să își ia mănuși” „E o victorie concludentă. Ne dă speranțe pentru meciurile ce urmează. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, avem mult de lucru. Miercuri ne așteaptă un meci în infern, la Fenerbahce. Orice e posibil, nu ne era frică de Petrolul„, a declarat Porumboiu la Digi Sport.
„Nu vreau să intru în polemici cu Rednic! Și noi am avut penalty”
„Cel mai mult mi-a plăcut golul lui Sânmărtean. A fost un arbitraj echidistant, nu vreau să intru în polemici cu Rednic. Vreau doar să-i spun că la 0-0 am avut un penalty clar. Nu l-am pus eu pe Cristea să dea cu cotul. Mă abțin să fac orcie fel e declarații, nu mă cert cu el că are o părere”, a mai spus Porumboiu.
Patronul Vasluiului are soluția pentru plecarea lui Wesley: „Cine își freacă mâinile de bucurie, să își ia mănuși” „Dacă adversarii noștri își frecau mâinile de bucurie că l-am vândut pe Wesley, eu le recomand să își ia mănuși. Părerea mea e ce Niculae – Sburlea e un cuplu de atacanți pe care nu îl are nimeni. E părerea mea. Acum ce să facem, să nu ne mai prezentăm că l-am vândut pe Wesley?”, a mai spus patronul Vasluiului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER