Gimnastica masculină trăiește la Londra doar prin Flavius Koczi. Cu o evoluție inconstantă în calificări, echipa României a ratat calificarea în finală pentru prima dată în ultimii 16 ani, precedenta situație având loc la Jocurile Olimpice de la Atlanta.
Băieții, medaliați cu bronz în acest an la Europene, au fost în cărți pentru finala olimpică până înaintea ultimelor trei rotații, când ratările numeroase la bara fixă și cal cu mânere i-au adus pe locul 10, cu un total de 262,567 puncte. Deși nu a prins nici el o zi mai bună, ratând la trei aparate, paralele, bară fixă și cal cu mânere, campionul european la sărituri Flavius Koczi a reușit să prindă trei finale: sol, sărituri și individual compus. De altfel, „Mânzul” a reușit la sol al treilea rezultat, cu 15,666, în timp ce la sărituri a avut al șaselea punctaj (16,066 pentru prima și 15,833 pentru a doua, pe care a semiratat-o). În finala la indvidual compus, reșițeanul a intrat de pe locul 22.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER