Poveste cu final (ne)așteptat!** Foarte probabil, șapte campioane olimpice nu vor merge la Rio

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Poveste cu final (ne)așteptat!** Foarte probabil, șapte campioane olimpice nu vor merge la Rio
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nouă sportivi sunt aproape să renunțe la carieră

Foarte probabil, șapte campioane olimpice nu vor merge la Rio

Cortina a căzut pentru Jocurile Olimpice. După aproape trei săptămâni și mii de ore de competiții, de bucurii, lacrimi și dezamăgiri, România trage linie și face bilanțul: sportivi care și-au onorat cartea de vizită, alții care nu s-au putut ridica deasupra presiunii concursului, unii care au „vânat” prea mult medalia și s-au împiedicat înainte să ajungă la ea, iar alții care au văzut în această ediție o ultimă șansă de a străluci. Cu decizii anunțate „la cald”, cu viitoare reveniri asupra hotărârilor luate, un adevărat echipaj de „8plus1” renunță la sportul de performanță. Andrunache, Susanu, Diță, Ponor, Dumitu și Grasu nu mai pot fi întoarse din drum. Izbașa, Potec și Șimon se mai gândesc.

Constantina DIȚĂ‚ (42 ani, atletism)
ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 2%

Din postura de zeiță a celei mai dificile curse din atletism, Pușa n-avea cum să rateze maratonul de la Londra, deși în ultimii patru ani a suferit multiple accidentări. „Mi-au îmbătrănit oasele, e greu să mai fac sport de performanță, dar dacă-mi pun mintea… ajung și la Rio”, ne-a declarat Pușa (loc 86).

Georgeta Andrunache (36 ani) și Viorica Susanu (36 ani, canotaj)

ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 1%
Campioanele olimpice de Atena și Beijing la dublu rame au terminat în lacrimi participarea la Londra, după ce au ocupat locul cinci în finală. „Îmi pare rău că v-am dezamăgit pe toți, dar atât am putut”, spunea Geta după cursă.

Alina DUMITRU (30 ani, judo)
ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 3 %
Campioana olimpică de la Beijing a demonstrat că podiumul din China nu a fost o întâmplare după ce a cucerit și argintul la Londra (cat. 48kg). „Cred că este de ajuns. Acum, la final, simt numai durere. Nici măcar un an n-aș mai vrea să încerc pentru a încerca să cuceresc singurul aur care-mi lipsește, cel mondial”, spune ea.

Nicoleta GRASU (41 ani, atletism)

ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 10 %
Aruncătoarea de disc a câștigat tot ce se putea la nivel mondial și european, însă marele regret al unei cariere începută la JO 1992 (!) îl constituie ratarea unei medalii olimpice. Cea mai mare șansă – nevalorificată – de care a beneficiat a fost acum patru ani, în Beijing, când pornea cu șansa a doua pentru aur.

Cătălina PONOR (25 ani, gimnastică)
ȘANSE DE REVENIRE: 3%
Triplă campioană de la Atena și dublă medaliată în Londra, Cătălina Ponor a devenit prima gimnastă tricoloră care urcă pe podium olimpic la o distanță de opt ani, dar și prima din România ce devine vicecampioană olimpică la 25 de ani. „Nu știu ce voi face în continuare, dar a treia revenire în gimnastică nu va mai avea loc vreodată”, a declarat ea.

Sandra IZBAȘA (22 ani, gimnastică)

ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 70%
Dubla campioană olimpică (2008 – sol și 2012 – sărituri) a fost portdrapelul României la festivitatea de închidere de aseară. Imediat după finala ratată de la sol, bucureșteanca a evitat să ofere un răspuns exact în privința viitorului – „Rio? Nisip, fete frumoase, plajă! Eu nu știu ce voi face!”.

Lidia ȘIMON (39 ani, atletism)
ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 40 %
Cvintuplă participantă la JO, Lidia Șimon a acordat la finalul maratonului din Londra (loc 45) o declarație de un bun simț rar întâlnit în sportul românesc. „Mi-e rușine față de România, pentru că n-am terminat pe un loc mai bun cursa”, a spus medaliata cu argint de la Sydney.

Camelia POTEC (30 ani, natație)
ȘANSE SĂ‚ CONTINUE: 30%
La a patra prezență la JO, campioana olimpică de la Atena a ratat calificarea în finalele celor trei probe în care a luat startul (200 m liber, 400 m liber și 800 m liber) „Vă mulțumesc celor care m-ați sprijinit, e timpul să iau o decizie. După vacanță voi hotărî dacă continui sau nu”, a spus eleva lui Philippe Lucas la final.


Maraton / Ionescu, al 9-lea din Europa
Aflat la cel de-al treilea maraton al carierei, Marius Ionescu a avut o evoluție bună la Jocurile Olimpice. Craioveanul a terminat pe locul 26, fiind cronometrat cu timpul de 2h16min28sec. „Piciu” a fost al nouălea maratonist din Europa care a trecut linia de finiș, îmbunătățind considerabil și poziția pe care termina, în 1964, ultimul român ce se calificase la maraton, Constantin Grecescu, locul 36. Tot cea mai bună performanță personală a reușit și Marius Cocioran, care a ocupat locul 39 sâmbătă, în proba de 50 kilometri marș, cu timpul de 3h57min52 sec în timp ce Claudia Ștef a terminat sâmbătă pe locul 38 în proba de 20 km marș, cu timpul de 1h:25 minute 56 secunde.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×