ProSport a publicat astăzi detalii incredibile petrecute în vestiarul lui Dinamo înainte de amicalul de gală cu Barcelona, când atacantul Andrei Cristea a avut un clinci cu antrenorii formației din Ștefan cel Mare.
Așa cum ProSport a relatat în ediția tipărită, Dario Bonetti și Andrei Cristea au avut un schimb dur de replici ce avea la bază nemulțumirea atacantului față de modul în care este tratat de staff-ul tehnic.
Au mușamalizat scandalul
În urmă cu puțin timp, Andrei Cristea și Dario Bonetti au susținut o conferință de presă în care au negat existența vreunui conflict de asemenea natură.
„Nu am avut niciun fel de probleme cu Andrei Cristea. Vreau să clarificăm acest lucru. Jucătorul este unul extrem de important pentru club, s-a reîntors la Dinamo cu mult entuziasm. Faptul că nu el nu joacă se poate specula doar de cei care nu se pricep la fotbal. El revine după o accidentare serioasă. Nu există niciun conflict între mine și Andrei Cristea”, Dario Bonetti
„În toată cariera mea nu am avut niciun conflict de asemenea factură cu antrenorii. Nu vreau să vorbesc mai mult pentru că risc să vorbesc mai mult în afara terenului”, a declarat Andrei Cristea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER