Morariu (foto) crede că numai o instituție privată poate resuscita sportul de performanță
Domnule Morariu, cum priviți acest loc 27 pe care s-a clasat România la finele Jocurilor Olimpice de la Londra? Noi ne uităm în primul rând la numărul de medalii. Iar față de Beijing avem una în plus. Este adevărat, sunt mai puține de aur, dar am tot vorbit despre cât de greu se mai obține aurul la Jocurile Olimpice.
Ca o concluzie? Pentru mine, Londra a fost o Olimpiadă bună, ținând cont de condiții. Nu are rost să mă mai opresc asupra dificultăților din țară.
Totuși, tendința a fost una evidentă de scădere… Eu trag un semnal privind aceste Jocuri Olimpice de mai mult timp. Dacă nu vom merge către o reformă în sport, riscăm să continuăm cu tendința de stagnare. Aici, la Londra, pot să spun că am oprit coborârea și am stagnat. Dacă vrem să mergem în sus, avem nevoie de reformă.
Ce înseamnă această reformă? Este vorba despre o reformă complexă, pe mai multe niveluri. Organizatoric, financiar, sportiv. Este vorba de o reformă în profunzime, trebuie să îmbunătățim toate componentele. Nu ne permite spațiul și timpul acum să detaliem, este foarte complexă.
Rio, pe același palier cu Londra
Există susținere politică pentru această reformă? Mă bucur că ideea de reformă începe să prindă și pot să spun că există o susținere tot mai mare din partea spectrului politic. Este nevoie să ne mișcăm repede, pentru că nu vom schimba performanța în patru ani în mod radical.
Deci ar trebui că nu ne facem mari speranțe pentru Rio… Rio ar trebui să fie tot pe palierul de acum al performanței. În patru ani, nu putem merge în sus, avem nevoie de două-trei cicluri olimpice pentru asta. Dar trebuie să ne mișcăm acum.
Este COSR pregătit să preia și să coordoneze întreg sportul de performanță? Sportul de performanță trebuie organizat și coordonat de COSR. Sportul de performanță a ajuns un business și trebuie un management specializat, din lumea sportului. S-a terminat cu performanță pentru glorie, antrenorii și sportivii trebuie să fie bine remunerați. Și numai o instituție privată poate să facă acest lucru, cu ajutorul unor legi care să încurajeze participarea privatului în sport.
După Londra, sportul românesc va pierde câteva nume mari, precum Potec, Andrunache, Susanu, Ponor, Izbașa, Diță… Avem cu ce-i înlocui? În primul rând, trebuie să ne gândim la ce performanțe au făcut acești sportivi la Olimpiadă. Sigur, retragerea lui Ponor și a Sandrei Izbașa înseamnă câte două medalii mai puțin. Dar este o întrebare de specialist pentru fiecare sport. La noi, resursa umană și piramida performanței sunt tot mai problematice. Vom vedea.
DOPAJ Belarus a pierdut un aur Clasamentul pe medalii a suferit ieri mici modificări după ce Nadzeya Ostapchuk (foto, Belarus), campioana olimpică la aruncarea greutății, a fost depistată pozitiv și a fost descalificată. CIO va realoca medaliile sportivelor care au încheiat după Nadzeya Ostapchuk astfel: Valerie Adams (Noua Zeelandă) – locul 1, Evgenia Kolodko (Rusia) – locul 2 și Lijiao Gong (China) – locul 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER