Captiva la munte și la mare

Captiva la munte și la mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

În iarnă, am primit pe mână un Chevrolet Captiva timp de o săptămână în care Bucureștiul a arătat ca un oraș din Alpi, dar cu străzile necurățate. Adică, fix când era mai potrivit. N-am avut nicio clipă emoții că rămân înzăpezit, am parcat fără efort pe munții de zăpadă strânși pe marginea străzilor din București. În plus, într-o scurtă deplasare până la Predeal, a scos un consum bun și mi-a oferit confort și siguranță. I-aș reproșa un singur lucru. De fapt, nu atât eu, cât cei care au așteptat după mine când am avut nevoie de 3-4 manevre să intru pe o stradă mică și fără mașini parcate claie peste grămezi de zăpadă. Rămân la părerea că nu-ți iei SUV dacă majoritatea drumurilor tale sunt într-un oraș aglomerat decât dacă ai prea mult timp, prea multă răbdare sau/și prea mulți bani.

Câteva luni mai târziu, Chevrolet Captiva ne-a fost oferită într-un decor diametral opus. Sigur că și Bucureștiul ar fi fost la polul opus în luna iulie, dar în Croația, în jurul insulei Pag, testul a fost chiar mai relevant în cadrul Chevrolet Summer Camp. Cu pretextul unui concurs de fotografie – judecați din această pagină cum m-am descurcat – am condus și surprins Captiva la vreo 40 de grade Celsius, pe șosea și pe teren accidentat, printre măslini, respectiv roci desprinse parcă dintr-un peisaj lunar. Din nou confortul interior, de data asta cu clima în locul căldurii, a fost absolut, ce-i drept într-un model echipat de top. Doar GPS-ul „obosise” puțin, astfel că am ratat niște viraje până s-a reconfigurat traseul.

Sigur că pe plantația de măslini GPS-ul și-a pierdut rostul, dar mașina s-a descurcat spectaculos, iar toate caracteristicile de SUV au devenit utile. Un mediu ostil a devenit agreabil având cutie automată, tracțiune integrală și o suspensie surprinzător de plăcută, în ciuda unui automobil evident masiv și greoi. La fel și pe dealul de rocă pe care ne-a dus traseul și unde mi-a trecut la un moment dat prin cap să încerc la extrem Captiva.
Ar mai fi de adăugat spațiul mare, cele șapte locuri, cele cinci stele în testele de siguranță, motorizările interesante, designul reușit pentru noua generație și prețul de pornire de sub 20.000 de euro în perioadele de ofertă, adică atractiv pentru clasa despre care vorbim.

Lucian LIPOVAN / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×