Baze Ilijoski (28 de ani), macedoneanul sosit în iarnă în Liga I, se simte ca acasă la Rapid și crede că va marca măcar un gol sâmbătă, cu Petrolul
Ești de șase luni în România. Cum te-ai adaptat? Foarte bine! Am început să înțeleg bine limba, chiar o pot și vorbi puțin. Oricum, pe terenul de fotbal nu am probleme de comunicare. Mi-a fost foarte ușor. Gândește‑te că am jucat doi ani în Coreea de Sud și acolo nici nu vorbeam cu colegii. Ne înțelegeam doar din priviri, pentru că nimeni nu știa nici măcar puțină engleză.
În sezonul trecut ai marcat 16 goluri (n.r. – 10 la Metalurg Skopje, 6 la Brașov). Ce nu mai merge acum? Păi… stai puțin! Da, am dat numai un gol la Rapid, dar nu am evoluat decât în două meciuri întregi. Să nu mai aud că am jucat șapte partide, pentru că în restul am evoluat în general 45 de minute. La Brașov m-am adaptat ceva mai bine, dar îmi voi reveni repede. Pentru mine e important că îmi creez ocazii. Mă aștept să dau minimum zece goluri până la pauza de iarnă, începând de la meciul cu Petrolul!
În returul Heerenveen ai scăpat singur cu portarul, dar ai lovit prost mingea… Da, chiar mă bucur că ai adus asta în discuție. La faza aia nici nu mă mai uitasem la minge pentru că știam cum îmi va veni pe picior, numai că deodată am simțit că a sărit aiurea și s-a ales praful de ocazie. Adevărul e că gazonul a fost oribil. Doar nu crezi că am uitat să joc fotbal la 28 de ani?
La un moment dat, în sezonul trecut ai spus că Rapid a fost principala favorită la titlu. De ce? Cum de ce? Rapid a jucat foarte bine sezonul trecut și mie mi s-a părut cea mai bună din România. Din păcate, a pierdut titlul într-o săptămână, când a pierdut cu Concordia, Ceahlăul și Brașov. Nu-i nimic, ne revanșăm anul acesta! „Eu îi dau toate pasele!”
Dorin Goga (28 de ani) a ajuns în această vară la Rapid, chiar dacă despre transferul său în Giulești se vorbește de un an și jumătate
Cât de mult te afectează faptul că ai jucat sezonul trecut în liga secundă? Am ceva probleme de ritm și asta se vede. Diferența dintre eșaloane este destul de mare, dar din punct de vedere fizic stau bine. Golul marcat împotriva Iașului mi-a dat multă încredere și sunt convins că după săptămână aceasta de cantonament fanii îl vor vedea pe adevăratul Goga.
O carieră privată de multe satisfacții
Ilijoski și-a propus să marcheze zece goluri până la finalul turului. Tu ce obiectiv ți-ai fixat? Hmmm… Pe mine nu mă interesează să marchez, cel mai mult îmi doresc să câștige echipa. Sper ca Baze să își atingă obiectivul, iar eu să-i dau toate pasele. Ar fi perfect! Și îmi doresc să începem treaba de la meciul cu Petrolul.
La primul tău an în Liga 1 ai retrogradat cu „U” Cluj, apoi ai terminat cu „Poli” de două ori pe locul 2. Urmează momentul de glorie al carierei tale? Dacă iau în considerare și faptul că am promovat cu Poli în acest sezon, dar că echipa nu a primit licența, cred că am avut o carieră privată de multe satisfacții. Acum însă sunt la Rapid și simt că voi cuceri un trofeu. Nu avem nicio scuză să nu ne batem la titlu, mai ales că nu mai suntem angrenați în cupele europene. Ce înseamnă pentru tine un meci Petrolul – Rapid? Fanii ambelor echipe au epuizat stocul de bilete… Știu că pentru suporteri e cel mai important derby și că va fi o atmosferă incendiară în tribune, întreținută de o rivalitate veche de zeci de ani. Jucând patru ani la Timișoara, unde galeria e înfrățită cu cea a Rapidului, am învățat multe despre spiritul Giuleștiului. Va fi un meci și pentru fani, pe care nici nu concep să nu-l câștigăm, chiar dacă Petrolul e foarte puternică în acest moment. Cred că a venit timpul să confirmăm încrederea tuturor în noi. Voi trage cât pot de tare pentru Rapid, dar și pentru a ajunge cât mai repede la echipa națională, de care îmi e foarte dor Dorin Goga, atacant Rapid Și sezonul trecut, Rapid mi s-a părut principala candidată la titlu, însă au pierdut prostește. Anul acesta nu mai avem nicio scuză Baze Ilijovski, atacant Rapid
S-a tot vorbit de-a lungul timpului că am oferte de la Rapid, dar la mine nu ajunsese nimic. Discuții concrete au fost doar în această vară Dorin Goga, atacant Rapid
Diferența de vârstă dintre Goga și Ilijoski este de doar o săptămână. Dorin este născut pe 2 iulie 1984, în timp ce macedonianul pe 9 iulie același an
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER