Crăciunescu s-a întors la CCA!** A împărțit biroul cu Alexandru Deaconu

Crăciunescu s-a întors la CCA!** A împărțit biroul cu Alexandru Deaconu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația de la vârful arbitrajului românesc a devenit în ultimele zile de-un comic extrem. Numit și prezentat oficial la începutul săptămânii ca președinte al CCA chiar de către Mircea Sandu, Alexandru Deaconu a realizat ieri că trebuie să împartă biroul cu predecesorul său, Ion Crăciunescu. Asta cel puțin momentan.

Joi, la ora 9:00, Alexandru Deaconu apare la sediul CCA din zona pieței Alba Iulia. E mult de muncă, așa cum i se întâmplă mereu fiecărui nou șef al arbitrajului la început de mandat. Și, tocmai de asta, parcă ar avea nevoie de ajutor. Ce nu știe e surpriza care-l așteaptă în spatele ușii noului său birou. Intră și în fața ochilor parcă-i apar vedenii ale trecutului. Dar e realitate. E chiar Ion Crăciunescu, în carne și oase. „Salut, Sandule!”, îi spune nonșalant fostul sau actualul, cine-o mai ști?!, președinte al CCA. ProSport a aflat firul evenimentelor care au provocat o așa situație, iar acest traseu al întâmplărilor evocă perfect amatorismul din fotbalul românesc.

„Nea Nelu” de la protocol

În urmă cu două săptămâni, la finalul ședinței Comitetului Executiv în care s-a decis demiterea sa, Ion Crăciunescu a spus clar că-și dorește integral salariul pe care trebuie să-l primească până la finalul contractului. Cum „nea Nelu” mai avea doi ani și trei luni din mandatul de șef al CCA, cu o remunerație de 48.000 de euro anual, rezultă 108.000 euro care trebuiau să i se plătească. FRF a contraatacat, iar marți Crăciunescu a primit o notificare prin care i se comunica faptul că este demis din vârful arbitrajului, dar, drept compensație, i se oferă funcția de director de procol al FRF.

Doi președinți, Huzu deleagă!

Siderat, Crăciunescu a refuzat propunerea și, printr-o contranotificare, și-a expus pretențiile: salariul până în toamna lui 2014! Înainte să primească un răspuns, fostul arbitru s-a și prezentat la locul de muncă. Astfel, ieri a stat la birou alături de Alexandru Deaconu, dar, din câte se pare, delegările au fost făcute tot de fostul vicepreședinte, Aron Huzu.

Ar putea fi chiar trei

De parcă prezența a doi președinți în fruntea CCA n-ar fi destul, lucrurile ar putea fi și mai dramatice. În acest moment, Vasile Avram, fostul șef al arbitrilor, este doar suspendat din funcția pe care a deținut-o. Cu toate că suspendarea este efectul procesului în care este acuzat de luare de mită, instanța nu i-a interzis lui Avram să-și exercite funcția de președinte al CCA, astfel că, în orice moment, acesta ar putea solicita ridicarea suspendării. Și ce arbitraj am avea cu trei șefi peste arbitri!

Acum două zile, am primit o notificare prin poștă, din care am aflat că nu mai sunt președinte al CCA și că mi se oferă alt post, director de protocol la FRF. Am refuzat, iar azi m-am prezentat la muncă
Ion Crăciunescu, fost președinte al CCA

16 zile au trecut de când Ion Crăciunescu a fost demis din funcția de președinte al CCA de către Comitetul Executiv

Costin Ștucan / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×