Incident incredibil în care a fost implicat un fost fotbalist al lui Dinamo. Fundașul peruan John Galliquio a încercat să mai detensioneze atmosfera de pe aeroportul internațional „Juan Santamaria”, dar gluma sa nu a fost gustată deloc de ofițerii de securitate.
În timp ce se întoarcea acasă după ce disputase un meci amical cu naționala contra celor din Costa Rica, Galliquio a fost reținut de forțele de ordine din aeroport. Motivul este unul incredibil: fostul jucător al lui Dinamo a fost acuzat de terorism.
Enervat de faptul că ofițerii de securitate dădeau dovadă de prea mult exces de zel, Galliquio a făcut o afirmație neinspirată atunci când i-a venit rândul să treacă prin punctul de control: „Dacă o să căutați mai bine, poate găsiți și arma pe care o am”. Afirmația jucătorului, chiar dacă a fost făcută în glumă, i-a alertat pe cei din personalul de pază al aeroportului care l-au reținut pe fundaș.
După ce s-a dovedit că totul a fost de fapt doar o glumă, iar fotbalistul nu reprezenta un pericol, Galliquio a fost eliberat.
Galliquio a făcut parte din lotul lui Dinamo în perioada 2007-2008 și a jucat 8 partide pentru „câini”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER