Sâmbătă seară, la Ploiești, Rapid a remizat, 0-0, cu Petrolul, după un meci încins în tribune și extrem de tacticizat pe teren. În lipsa golurilor, au apărut nervii, mai ales în tabăra giuleștenilor. În minutul 56, Sabău a decis să-l schimbe pe Ilijoski (28 de ani), nu suficient de combativ în avanposturi, cu Milisavljevic. Abătut și parcă nevenindu-i să creadă că e scos de pe teren, macedoneanul s-a îndreptat agale spre marginea terenului. S-a salutat discret cu colegul său, nici măcar o privire către antrenor, după care, ajuns în dreptul băncii de rezerve, a ales să se descătușeze lovind nervos în lada cu gheață și într-o sticlă cu apă! Costernați, cei de pe bancă n-au reacționat în niciun fel, mai ales că Sabău le făcuse discret semn să-l lase în pace.
Totul a durat câteva zeci de secunde, după care Ilijoski și-a ocupat locul lângă restul rezervelor. Câteva zeci de secunde, după cum spuneam, a durat ieșirea nervoasă a macedoneanului. Destul însă pentru ca George Copos să-și facă o ultimă impresie despre Ilijoski, pe care oricum nu prea îl avea la inimă și despre care a crezut că în acele clipe fatidice și-ar fi înjurat antrenorul. La final, patronul din Giulești a decretat: „O să plătească scump pentru că l-a înjurat pe Sabău, va fi amendat pentru asta”.
Amendat și trimis la echipa a doua
Ieri dimineață, dinspre conducerea clubului vișiniu au venit și alte vești proaste pentru Ilijoski. „El nu va mai avea viață cu Sabău, va fi trimis la echipa a doua! În plus, Copos e decis să-l amendeze cu 15-20 la sută din salariu, pentru că nu tolerează astfel de ieșiri. Deja se gândește să-l vândă”, au precizat șefii din Giulești. Sabău le-a dat liber jucătorilor toată ziua de ieri, abia azi urmând să se reunească la ProRapid. Când, probabil, macedoneanul va afla și sancțiunile dictate împotriva lui.
„Eram nervos pe mine”
Contactat de ProSport, Baze Ilijoski a încercat o explicație a gestului său: „Știu că reacția mea a fost una deplasată, dar nu l-am înjurat pe Sabău! Am aruncat câteva cuvinte, dar fără direcție, pentru că eram foarte nervos din cauza evoluției mele. Am o relație excelentă cu antrenorul și în plus, crezi că dacă l-aș fi înjurat pe el, nu lua măsuri împotriva mea? Să mă trimită la vestiare sau ceva?”.
Bilașco semnează azi
La finalul meciului de la Ploiești, George Copos a mai făcut un anunț cu bătaie la gestul macedoneanului: „Vom mai lua un atacant din Ardeal, pentru că ardelenii au altă mentalitate, sunt bărbați adevărați, nu ca alții de prin echipă”. Patronul se referea la nimeni altcineva decât la Marius Bilașco, ultima dată în 2.Bundesliga, la Energie Cottbus. Atacantul de 31 de ani va semna un contract pe un an cu Rapid în cursul zilei de azi.
La antrenamentul de luni (n.r. – azi) voi avea o discuție cu domnul Sabău pentru a-i explica și lui că nu l-am înjurat, chiar dacă sunt convins că știe deja Baze Ilijoski, atacant Rapid
Nu am auzit de posibilitatea să fiu trimis la echipa secundă, dar accept orice măsură, atât timp cât mi se aduc argumente. Am venit să joc la o echipă profesionistă, nu în ligile inferioare Baze Ilijoski, atacant Rapid
Am văzut și eu declarațiile domnului Copos, dar dacă a spus ceea ce a apărut în presă, eu consider că a vorbit și el din auzite. Chiar nu știu ce a vrut să zică atunci când a spus că nu am mentalitate… Baze Ilijoski, atacant Rapid
Nu am nicio problemă cu nimeni de la Rapid, mă simt bine aici, dar cred că așteptările pe care toți le au de la mine au generat o presiune care mă împiedică să dau randamentul meu obișnuit Baze Ilijoski, atacant Rapid
180 de mii de euro este salariul stagional al lui Ilijoski la Rapid, macedoneanul semnând un contract pe patru ani cu giuleștenii
8 meciuri a jucat Ilijoski la Rapid (4 în Liga I și 4 în Europa League)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER