CFR Cluj s-a impus în deplasarea din Elveția, scor 2-1, în meciul cu Basel, iar ardelenii au acum prima șansă la calificarea în grupele UEFA Champions League. Președintele Iuliu Mureșan își felicită jucătorii pentru această victorie, dar spune că deocamdată echipa sa nu este calificată. În returul din Gruia se poate întâmpla orice spune Mureșan care anunță și ce planuri de transferuri are CFR-ul dacă se va califica în grupe: fotbaliști ieftini și buni, nu vedete.
„A fost o victorie muncită, utilă, echipa a stat foarte bine în teren. Noi am spus de la început că venim la Basel pentru a scoate un rezultat de calificare ceea ce însemna că trebuia să marcăm. Am încredere în echipă și în calitatea mentală a jucătorilor, suntem la a treia victorie consecutivă în Champions League. La Cluj, e ca și cum meciul ar începe de 0-0. Dacă mai înscriam un gol, puteam spune că eram aproape calificați. Am avut mai multe oferte pentru Sougou, dar am cerut o sumă de bani care să-i descurajeze pe cei care-l doreau. Avem nevoie de el. Dacă mai dă și acasă două sau trei goluri, sigur îi va crește cota. Mai facem câteva transferuri, dar nu Mutu. Transferul lui Mutu nu mai este de actualitate. Nu aduce nume sau vedete pentru că nu ne permitem”, a declarat Iuliu Mureșan la Sport.ro.
Referitor la trecerea lui Bud la Rapid, Iuliu Mureșan afirmă că deocamdată nu știe nimic despre un eventual transfer, dar dacă giuleștenii îl vor pe atacant trebuie să ia legătura cu oficialii din Gruia: „De Bud la Rapid nu știu nimic. Le transmit acum celor de la Rapid că nu îl vom lăsa acolo… pe noi nu ne-au întrebat”, a mai precizat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER