Federația internațională așteaptă motivarea deciziei USADA în cazul Armstrong

Federația internațională așteaptă motivarea deciziei USADA în cazul Armstrong
  • Publicat:
  • Actualizat:

Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a anunțat, vineri, că așteaptă motivarea deciziei Agenției americane antidoping (USADA) în cazul fostului ciclist Lance Armstrong, acuzat de dopaj, înainte de a lua măsuri împotriva americanului, informează AFP.

Forul internațional a explicat că, în acest caz, conform Codului Mondial Antidoping, organismul antidoping – USADA – trebuie să trimită părților – Lance Armstrong, Agenția Mondială Antidoping (WADA) și UCI – o decizie motivată și să explice acțiunile întreprinse.

„UCI a luat notă de decizia lui Lance Armstrong de a nu recurge la arbitraj în dosarul pe care USADA l-a întocmit împotriva lui. Așteptând ca USADA să-și prezinte hotărârea, UCI nu mai are alte comentarii de făcut”, a precizat federația internațională, într-un comunicat.

USADA nu are competență decât pe teritoriul american, astfel că decizia de suspendare pe viață a sportivului și de retragere a palmaresului său aparține UCI. La începutul lunii august, UCI a semnalat că USADA a încălcat procedurile și a cerut ca dosarul Armstrong să fie încredințat unei autorități independente.

Lance Armstrong va pierde cele șapte titluri cucerite în Turul Franței și va fi radiat pe viață din ciclismul profesionist, a anunțat, joi, Agenția Americană Antidoping (USADA). Directorul general al USADA, Travis Tygart, a declarat că Armstrong va fi deposedat de toate rezultatele înregistrate începând cu 1 august 1998.

Acest anunț survine după ce rutierul, retras din activitate în 2011, a declarat că renunță la lupta judiciară cu USADA, care îl acuză de dopaj de-a lungul carierei sale. Armstrong, care și-a reafirmat, joi, nevinovăția, a luat acestă decizie după ce tribunalul federal din Austin, Texas, i-a respins, luni, recursul formulat împotriva USADA, ceea ce permite agenției antidoping să-și continue ancheta cu privire la sportivul de 40 de ani.

Agenția antidoping l-a acuzat pe Armstrong că a utilizat substanțe interzise, printre care EPO și steroizi, precum și transfuzii sangvine, începând din 1996. Americanul, care s-a retras anul trecut din activitate, a depus plângere la un tribunal federal încercând să oprească ancheta USADA, însă a pierdut.

Agenția antidoping din SUA a primit undă verde, la finalul lunii iunie, din partea unui comitet de experți independenți, pentru a-l pune oficial sub acuzare pe Armstrong și pe cinci colaboratori ai săi, printre care fostul său director sportiv, belgianul Johan Bruyneel, și pe fostul preparator fizic al ciclistului american, Michele Ferrari.

Agenția susține că deține mărturii care demonstrează că Armstrong și cinci dintre foștii săi colaboratori au fost implicați într-o operațiune de dopaj, între 1998 și 2011.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist:
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist: "Eu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva". Reacţia…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă:
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața? Mă întorc în România"
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Anunț trist despre Regina Camilla. Vestea venită azi: „Cu mare regret, Majestatea Sa...”
Anunț trist despre Regina Camilla. Vestea venită azi: „Cu mare regret, Majestatea Sa...”
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×