Ionuț Negoiță, unul dintre acționarii lui Dinamo, a lăsat să se înțeleagă că unii jucători nu au dat totul pe teren aseară, la meciul cu Harkov, cu trimitere indirectă către frații Becali. Victor Becali a venit imediat cu replica și afirmă că oficialii lui Dinamo trebuie să fie mulțumiți că fotbaliștii nu depun memorii pentru neplata salariilor, iar afirmațiile lui Negoiță sunt niște „bazaconii”.
„Aseară mi s-a părut doar că e o diferență foarte mare între cele două echipe. E problema lor dacă vor să joace cu acești jucători. Eu i-am adus pe Koulibaly, Boubacar sau Issa Ba care joacă accidentat? Sunt bazaconii, cum să spui că jucătorii nu au vrut să joace. Conducătorii lui Dinamo să fie recunoscători că jucătorii nu se duc să depună memoriu pentru neplata salariilor. Fotbalistul pe care l-am adus eu pe 3.000 de euro (nr. red. Cosmin Matei), a jucat cel mai bine aseară”, a declarat Victor Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER