Fost ministru secretar de stat în MTS și un fin cunoscător al sportului mondial, Nicolae Mărășescu n-a fost luat prin surprindere de știrea conform căreia Lance Armstrong a rămas fără cele șapte titluri din Le Tour.
Domnule Mărășescu, vă așteptați la o astfel de decizie? Cred că nu s-a dorit descalificarea lui mai devreme pentru că este un sportiv celebru, iar retezarea lui ar fi declanșat poate principiul dominoului în sportul mondial. Atunci când i s-a făcut controlul, eritropoetina era pe lista substațelor interzise și aveau aparatura necesară pentru a o depista. Ca un exemplu, eritropoetina era cunoscută înainte de Olimpiada de la Sydney, dar nimeni n-a fost prins dopat la ediția australiană pentru că laboratoarele nu aveau aparatura necesară și metoda pentru a o depista.
De ce credeți că a fost acoperit? Pentru că ar fi declanșat un scandal imens, care ar fi pus evenimentul sportiv în plan secundar. În 1988, la Jocurile Olimpice de la Seul, anunțul că Ben Johnson ar fi fost prins dopat a polarizat toată atenția lumii, iar competiția propriu-zisă a trecut în plan secundar. Patru ani mai târziu, în Barcelona, Juan Antonio Samarranch a primit pe masă informația conform căreia campionul olimpic de la 100 m (n.r. Linford Christie) ar fi fost depistat pozitiv. Pentru a nu umbri și această ediție, știrea a fost păstrată de el, iar dezvăluirea a fost dată publicității după ce a decedat Samaranch.
Ce înseamnă această decizie pentru întreg sportul mondial? Specialiștii spun că ciclismul n-a fost niciodată curat, decât înainte de 1900. Apoi se folosea amfetamina, dar nu se făcea niciun control. Agenția Mondială Antidoping e pusă pe treabă văd și a făcut progrese mari. Cele 40 de laboratoare care caută produsele interzise se bat mereu cu cele clandestine care fabrică aceste substanțe. E un adevărat perpetuum mobilae. Cu unele produse naturale se lucrează pe față pentru ca sportivii să efectueze refacerea mai ușor. Produse natural puternice refac sportivul neuro-psihic, hepatic, cardio-respirator și muscular mult mai repede și a doua zi e ca un nou născut.
Eritropoetina cum acționează? Crește capacitatea de efort, întârzie apariția oboselii, în două cuvinte: sporește rezistența. Hemoglobina ajunge la 17-18. Se folosește la atletism, la înot, la canotaj sau la kaiac canoe. Credeți că Olimpiada de la Londra a fost atât de curată? S-au stabilit recorduri mondiale la înot, la atletism, la haltere… Întotdeauna apar anunțurile la o anumită perioadă după încheierea edițiilor olimpice. Veți vedea!
E o victorie a luptei anti-doping, dar se putea dovedi mult mai repede Grațiela VÂJÂIALĂ‚, președinte ANAD
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER