Fundașul descrie coșmarul de sâmbătă: „Nu-mi venea să cred ce se întâmplă!”
Florin Maxim a jucat 38 de minute în Astra – Chiajna (6-3), timp în care a greșit grav la două dintre cele cinci goluri primite de echipa lui Ilie Stan până atunci. „La prima fază a fost ofsaid, pentru că nu eu am fost cel care a trimis mingea către adversar, ci unul dintre ai lui. Iar hențul pe care l-am făcut în careu s-a produs din cauză că mingea a fost deviată de Fatai. Eu eram deja în săritură și el a atins-o exact cât să-i schimbe traiectoria și să mă lovească în mână”, a explicat ieri jucătorul de 31 de ani.
Suporterii au văzut însă mai mult decât două greșeli umane și au catalogat meciul de la Ploiești drept suspect. Fundașul se apără: „Eu nu mă joc cu lucrurile astea. Am o vârstă, am jucat mult timp, acum vreau să devin antrenor și nu se pune problema să fi făcut ceva necurat. Credeți-mă, vorbeam singur pe teren de supărare. Iar de atunci n-am închis un ochi!”.
INTRĂ‚ AICI PENTRU REZUMATUL MECIULUI ASTRA – CHIAJNA 6-3
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER