Leo Messi a adus aseară victoria Barcelonei în meciul cu Osasuna, reușind o „dublă” în doar patru minute Messi a ajuns la cota patru, fiind la a doua „dublă” în două meciuri în acest sezon
În fiecare sezon, Barcelona are probleme în primele meciuri! Catalanii nu reușiseră două victorii în primele două partide ale sezonului decât o dată în ultimii cinci ani înainte de meciul cu Osasuna.
De data aceasta, Messi a fost salvatorul catalanilor. În prima repriză, jucătorii lui Vilanova au părut că se gândesc mai mult la returul Supercupei cu Real Madrid de miercuri seară decât la adversari. Mare greșeală, întrucât killer-ul echipei „blau-grana”, Joseba Llorente (cinci goluri în opt meciuri împotriva Barcei) a marcat și de această dată în poarta lui Valdes (17). Însă Barça a avut un as în mânecă. De fapt, un „decar” de geniu, care a rezolvat soarta partidei în doar patru minute. La fel ca în prima etapă, Messi a reușit o „dublă”, care a adus toate cele trei puncte în contul Barcei. Acum, jucătorii lui Vilanova pot să se concentreze pe returul Supercupei.
Barcelona: Valdes – Dani Alves, Pique, Puyol, Jordi Alba – Fabregas (63 Pedro), Busquets, Iniesta (70 Xavi) – Sanchez, Messi, Tello (75 Villa) Au marcat: Llorente 17 / Messi 76 și 80.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER