Grande partita, grande allenatore!

Bravissimo, Dario, sei grande! Se poate spune și 6 grande, că e tot aia!

Bravissimo, Dario, sei grande! Se poate spune și 6 grande, că e tot aia! Nu se știe ce ai mâncat când ai fost mic, și mai apoi, când ai fost mare, prin Zambia, de ai așa noroc. Se știe însă ce mănânci acum, când ne spui că Dinamo joacă bine atunci când toți vedem că joacă prost!

Când ai pierdut cu Harkov, te-a deranjat atitudinea jucătorilor. Alte dăți, la alte înfrângeri, ți-ai alcătuit în cap liste de blatiști care se pun de-a curmezișul devenirii tale ca antrenor. Halal devenire! Juve Stabbia, Sopron. Șopronul cu lemne de la țară, adică! Și Zambia, la vânătoare de elefanți. Că performanța de la Cupa Africii a făcut-o succesorul, nu tu!

Dinamo n-a avut niciodată un antrenor care la 1-1 acasă în minutele de prelungire să facă schimbare la trecerea timpului. E maxima umilință cu care te poți prezenta în fața suporterilor și e inexplicabil de ce ei continuă să te susțină. Poate nu-și mai aduc aminte că echipa compusă de Ciobi anul trecut a fost până spre primăvară pe primul loc. Ai reușit să strici tot ce era bun în ea și ai adus o grămadă de afronulități care au o singură calitate: ascultă de tine!

Dacă intra bara lui Marinescu, dacă petroliștii făceau fault până se ajungă mingea la Cătălin Munteanu, dacă nu centra Cătălin perfect, dacă Țucudean (pe care l-ai lăsat la început pe tușă, deși e golgeterul echipei) n-o lovea așa de bine, dacă Bornescu nu trata faza atât de prost, acum probabil că ziceai că jucătorii iarăși te sapă. Așa, ai vânt în plete și ai mai produs o grande partita dintr-una care era piccola rău de tot, de-abia se vedea.
Iar când mai scrii pe facebook despre cei care te contestă că iau bani, ia seama că eu n-am văzut un chior de la nimeni. Nu că n-aș avea nevoie, dar când văd un antrenor așa slab și așa îmbrățișat de noroc cum ia pâinea (apropos, ești plătit la zi, așa e?) unor români care ar putea reconstrui Dinamo, te contest pe gratis.  După ce o să pleci de la Dinamo și o să te caute Juve Stabbia, o să te duci in ginocchio, pentru că altfel o să stai mult și bine senza focaccia pe masă.

Uitasem! Este că în finala cu Barcelona din 1992 ai fost in pancchina, iar titular la Sampdoria a fost tuo fratello, Ivano? De ce ai încercat să ne duci de nas, Pinocchio?

Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară:
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară: "Este destul…
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×