Adrian Porumboiu a taxat ieșirile lui Marius Șumudică și Daniel Stanciu la finalul meciului Vaslui – Steaua, cei doi înjurându-se cu oficialii de pe banca Stelei. Fostul mare arbitru internațional spune că le-a atras atenția angajaților săi să-și cizeleze comportamentul, însă cei doi n-au ținut cont de dorința lui Porumboiu.
„Le-am atras atenție și lui Șumudică, și lui Stanciu să avem o relație civilizată cu cei de la Steaua, indiferent de rezultat, că lumea s-a săturat de astfel de lucruri. Eu am respectat, ei n-au respectat ce le-am zis. Ironiile mai merg, dar nu bășcălii de genul ăsta”, a declarat Adrian Porumboiu la DigiSport.
Despre meci, Porumboiu spune că diferența de pe tabelă a fost făcută de evoluțiile celor doi portari. În timp ce Coman a apărat aproape toate șuturile pe poartă, Răzvan Stanca a avut o evoluție diametral opusă.
„Dacă mă întrebați la pauză, spuneam că voiam și un rezultat de egalitate. Am avut un început slab. Steaua a jucat foarte bine 50-60 de minute, dar finalul ne-a aparținut și asta e meritul echipei. Îmi place să cred că ei au slăbit pe final pentru că am fost noi foarte buni. Diferența la acest meci a fost făcută de portari. Stanca, cu părere de rău, a fost foarte slab”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER